Sculptura a fost desemnată câștigătoare în unanimitate de un juriu format din experți în artă. Aceasta abordează tema legăturii dintre oameni și spațiile pe care le împărtășesc, inspirată de spiritul Timișoarei.

Ministrul culturii, Demeter András István, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, au participat la ceremonia de dezvelire. Ministrul a subliniat importanța parteneriatelor culturale și a investițiilor în arta contemporană românească.

Premiul „Peter Jecza” pentru Sculptura Anului 2025 a fost înmânat artistului de reprezentanta UniCredit Romania, partener al proiectului.

Acest premiu a fost instituit în memoria sculptorului timișorean Peter Jecza (1939-2009), unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului XX. Jecza a fost autor al unor lucrări monumentale și profesor la Universitatea de Vest din Timișoara.

Cu această ocazie, fundația și-a anunțat oficial noua identitate – Fundația JECZA – la 25 de ani de la înființare. Conducerea noii etape este preluată de criticul de artă Andrei Jecza, fiul sculptorului, care va continua misiunea de susținere a artei contemporane.

Lucrările celorlalți artiști nominalizați pot fi admirate în parcul de la Shopping City Timișoara. Acest spațiu se transformă treptat într-o galerie în aer liber dedicată artei contemporane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Ubi_Mortus 02.11.2025, 14:46

Asta nu e arta, ci spalare de bani. Se practica de foarte multa vreme, de cand a fi artist plastic nu mai reprezinta nimic special.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.