Arhiepiscopia Argeșului a anunțat mai multe măsuri de schimbare a tehnicii botezului. Astfel, preoţii nou hirotoniţi şi de curând numiţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală, din cuprinsul protoieriei de care aparţin, preot care împreună cu preotul novice va oficia Taina Sfântului Botez.

Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez de prunc nu va putea fi oficiat fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală, a decis Arhiepiscopia.

Totodată, înainte de botez, „preotul oficiant va solicita familiei informații despre starea de sănătate a pruncului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli sau sensibilități care i-ar pune în pericol viața în timpul afundării în cristelniță”.

„Ca excepție de la regula tradițională, în cazurile în care pruncul are vulnerabilități medicale ori este agitat/speriat, plânge foarte tare, este fraged ca vârstă (sub 40 de zile) sau când există situații speciale (familia nu dorește afundarea copilului) prin „pogorământ”, săvârșirea Tainei Sfântului Botez se poate efectua prin turnarea de apă sfințită, din cristelniță, pe creștetul copilului”, a mai decis Arhiepiscopia Argeșului.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a declarat pentru Adevărul că „măsurile au intrat în vigoare de luni, 8 februarie”.

Întrebat de ce nu există o practică unitară privind taina botezului, Arhiepiscopul Calinic a răspuns că „de obicei, botezul se face, în general, unitar, cu deosebire că pe alocuri se impun de către credincioşi unele obiceiuri pe care le-am găsit statornicite”.

Referitor la motivul pentru care a luat aceste măsuri, arhiepiscopul Calinic a spus: „Trebuie să apelăm la logică! Se găsesc întotdeauna soluţii”.

Decizia din Argeș vine în contextul în care, la finalul lunii ianuarie, un bebeluș de numai șase săptămâni, din Suceava, a murit după slujba de botez, în timpul căreia preotul l-a scufundat de trei ori în cristelniță.

Tatăl micuțului a declarat că băiețelul avea gurița deschisă și plângea când preotul l-a băgat în cristelniță, iar medicii au constatat că bebeluşul a înghițit 110 ml de lichid. Legiștii urmează să stabilească dacă acest lichid este apă din cristelniță sau lapte.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI