Pachet legislativ pentru combaterea vandalismului grafic, propus de PNL. Sebastian Burduja: Nu discutăm de arta stradală

Comentează

După vandalizarea Ateneului Român cu spray-uri de graffiti, la finalul anului trecut, deputatul PNL, Sebastian Burduja, a demarat un pachet legislativ pentru combaterea acestui fenomen, „care afectează patrimoniul istoric și cultural din toată țara, în special în București și orașele mari”.

Este vorba despre două proiecte legislative care vizează „creșterea substanțială a sancțiunilor contravenționale și penale, cu scopul de a descuraja autorii de graffiti să distrugă fațadele bunurilor aflate în domeniul public sau privat, patrimoniul cultural, mobilierul urban”.

În plus, după modelul altor state, proiectul prevede confiscarea substanțelor folosite pentru săvârșirea faptelor și obligarea făptașilor de a reda starea inițială a locurilor vandalizate.

„Zeci de primării ne-au scris despre costurile imense ale reparării patrimoniului construit, despre cât de greu sunt de prins făptașii și despre cum amenzile din prezent sunt mai mici decât costul unui singur tub de spray folosit în vandalizarea unei clădiri”, a declarat Sebastian Burduja, inițiator al pachetului legislativ.

Facem distincție între arta stradală, în locuri special amenajate sau cu acordul proprietarilor, și fenomenul vandalismului grafic, care a scăpat de sub control în ultimii ani, inclusiv din cauza sancțiunilor mult prea blânde.Sebastian Burduja, vicepreședinte al PNL:

„Ne propunem să creștem amenzile de 30 de ori și să mărim pedepsele penale pentru vandalizarea clădirilor de patrimoniu, cu atenție deosebită pentru cei care promovează prin mesajele desenate ura, violența, discriminarea. Sper ca toți colegii parlamentari să înțeleagă cât de importante sunt lucrurile aparent mici, dar care pot schimba complet calitatea vieții românilor, mai ales în mediul urban”, a adăugat el.

Ce prevăd cele două propuneri legislative:

⦁ creșterea amenzilor pentru vandalizarea grafică de la 3.000 de lei la 6.000 de lei (față de 100-500 de lei în prezent);

⦁ aplicarea unei sancțiuni complementare obligatorii, respectiv aceea a „obligării înlăturării de către contravenient a înscrierilor, însemnelor sau desenelor, cu redarea stării inițiale a bunului scris, pictat, desenat sau deteriorat ori cu refacerea acestuia, după caz”;

⦁ confiscarea spray-urilor, vopselelor, creioanelor și altor substanțe colorante cu caracter permanent sau temporar utilizate de făptuitor pentru săvârșirea contravenției;

⦁ se propune majorarea limitelor de pedeapsă de la 1 la 5 ani în prezent, pentru distrugerea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural, la 2-7 ani.

Propunerea vine după ce Libertatea a scris în noiembrie 2021 că Ateneul Român, clădire-monument construită între 1886 și 1888, se degradează, iar grafferii au murdărit pereții clădirii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
08:24
Un agent ICE în civil a tras 7 focuri asupra unei mașini în care era un copil de 5 ani, în New York. Mamdani îi cere lui Trump să își retragă trupele: „Strada era plină de familii și copii”
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
08:01
Guvernul promite 3.000 de profesori în plus, dar protestele din educație continuă în Franța: peste 70.000 de oameni au ieșit în stradă
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește