„Am văzut folosirea bombelor cu dispersie și am văzut rapoarte de utilizare a altor tipuri de arme care ar încălca dreptul internațional”, a declarat Stoltenberg la Bruxelles.

El a adăugat că NATO și aliații săi „colectează informații și monitorizează foarte îndeaproape ceea ce se întâmplă în Ucraina”.

„Salut, de asemenea, decizia Curții Penale Internaționale de a deschide o anchetă în acest sens, deoarece trebuie să ne asigurăm că președintele Putin și președintele Belarusului sunt trași la răspundere pentru ceea ce fac”, a spus Stoltenberg.

Bombele cu dispersie, care nu numai că produc o explozie inițială la impact, dar conțin și mai multe bombe mai mici care se răspândesc pe o zonă largă – sunt în mare măsură condamnate de comunitatea internațională, din cauza riscului de a provoca victime civile atunci când sunt folosite în zone populate.

Tot la finalul reuniunii de la Bruxelles, secretarul general al NATO a declarat că alianța a respins cererea președintelui Volodimir Zelenski de a declara Ucraina zonă de excludere aeriană.

„Impunerea unei no-fly zone ar însemna trimiterea de avioane NATO și doborârea avioanelor ruse deasupra Ucrainei, ceea ce ar duce la un război generalizat în Europa”, a spus Jens Stoltenberg.

„Aliații au agreat că nu vom avea avioane NATO și trupe NATO operând deasupra Ucrainei sau în Ucraina”, a completat el.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.