Maria Barb, o văduvă de veteran de război în vârstă de aproape 101 ani a împărtăşit elevelor de la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia cum a ajuns la această vârstă.
“A fost sărbătorită o adevărată eroină: Doamna Maria Barb, o femeie deosebită, nu doar prin faptul că a depăşit centenarul, ci şi pentru că în cei peste 100 de ani a fost şi este un model de viaţă, de demnitate, de hărnicie, de îndemânare, de curaj, optimism şi credinţă pentru generaţii întregi. La 31 iulie va împlini 101 ani. Astăzi, în semn de aleasă preţuire şi cu multă căldură sufletească, am primit-o în mijlocul nostru oferindu-i întreaga noastră admiraţie, alături de un buchet de flori şi o diplomă aniversară. Este un izvor nesecat de veselie, curiozitate, grijă pentru aproapele şi recunoştinţa că Dumnezeu i-a oferit atât de multe. Deşi greu încercată, rămânând văduvă din 1977, fiecare zi este un dar divin pentru care mulţumeşte şi se bucură din plin. Să ne trăieşti, bunică Maria, şi ne bucurăm mult că am avut ocazia să te cunoaştem!, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a Colegiului Naţional Militar din Alba Iulia.
Maria Barb le-a spus profesoarelor şi elevelor prezente la eveniment, conform Agerpres, că secretul unei vieţi îndelungate este lipsa de stres, precum şi un regim alimentar adecvat, ea afirmând că întotdeauna ţine post în zilele de miercuri şi vineri.
Sursa foto: www.plaiuluminatu.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro