Lucrările între Cornetu și Tigveni au ajuns la 15%

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni este cel mai complex lot al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, legând județele Vâlcea și Argeș printr-un traseu montan spectaculos de 37,4 kilometri care traversează Valea Oltului și Valea Topologului.

La data de 17 iulie, stadiul fizic se apropie de 15%, potrivit șefului CNAIR. Lucrările pe această secțiune sunt realizate de asocierea de firme Webuild (fosta Astaldi – n.r.) și Tancrad. Au fost emise autorizații de construire doar pe aproximativ 30% din șantier.

„Asocierea de constructori italieni și români (Webuild SPA – Tancrad) lucrează pe sectoarele pentru care a primit autorizații de construire (aproximativ 30% din șantier) cu 1.300 de muncitori și 530 de utilaje, la amenajări drumuri de acces, relocări de utilități, excavații și umpluturi, consolidări ziduri de sprijin, dar și la mai multe structuri”, precizează Cristian Pistol, pe Facebook.

Cristian Pistol: „Fiecare zi de întârziere în birouri este o zi pierdută în munte”

Extinderea fronturilor de lucru depinde de obținerea Acordului Revizuit de Mediu.

„Pentru aceasta, constructorul trebuie să finalizeze și să depună documentația necesară – demers pe care îl așteptăm în cel mai scurt timp. Ulterior, va fi esențial ca instituțiile din subordinea Ministerului Mediului să analizeze și să emită acordul cu celeritate, pentru ca Ministerul Transporturilor să poată elibera autorizațiile de construire pe întregul șantier”, a mai adăugat el.

Cristian Pistol spune că a cerut tuturor părților implicate „să trateze acest lanț de avize ca pe o prioritate națională”.

„Fiecare zi de întârziere în birouri este o zi pierdută în munte”, subliniază șeful CNAIR.

Se construiește Tunelul Poiana, cel mai lung tunel de pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești

Pe traseul secțiunii 3, în lungime de 37,4 km, se vor construi: un tunel, 55 de structuri (viaducte și poduri) și două noduri rutiere. În prezent, se lucrează la 15 poduri, care sunt în diverse faze de execuție (armare, betonare, cofrare placă de suprabetonare, instalare aparate de reazem, așternere hidroizolație, asamblare tablier metalic), cu stadiile fizice cuprinse între 50% și 92%.

„La ecoductul Călinești, unde stadiul fizic a ajuns la 56%, se efectuează lucrări de excavare, armare, betonare și hidroizolație”, mai spune Cristian Pistol.

Se lucrează și la Tunelul Poiana, cel mai lung segment subteran al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, care va avea 1.780 de metri.

„La Tunelul Poiana, cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România (1.780 m), se fac în continuare lucrări pregătitoare pentru platforma pe care se va monta instalația TBM (Tunnel Boring Machine). În urma analizelor geotehnice, constructorul a decis să înceapă forarea Tunelului Poiana dinspre capătul Sibiu”, potrivit sursei citate.

Contractul pentru construcția secțiunii Cornetu-Tigveni are o valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.