„Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm. Începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul, ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă”, a declarat Heiuș.

Acesta a adăugat că „în maximum două săptămâni” va putea spune dacă OMV datorează sau nu această contribuţie de solidaritate.

El a precizat că ceea ce va verifica ANAF va fi „modul în care şi-au calculat şi au considerat că cifra de afaceri din 2022 nu se încadrează în această Ordonanţă”.

Potrivit declarațiilor șefului ANAF, OMV Petrom este companie românească, cu acționariat din Austria și „că trebuie să plătească taxe” în țara noastră.

În cazul în care OMV sau altă companie nu respectă această prevedere privind taxa de solidaritate, ANAF va face o declaraţie de impunere şi va porni executarea silită către această societate pentru a recupera banii pe care îi datorează la buget, a arătat el. 

„Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze (în prevederile Ordonanţei, n.r.) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie”.

„Operațiunea a reușit, pacientul a murit”, au spus parlamentarii despre activitatea ASF pe timpul creșterii prețului la RCA din ultimii ani și recenta insolvență Euroins
Recomandări
„Operațiunea a reușit, pacientul a murit”, au spus parlamentarii despre activitatea ASF pe timpul creșterii prețului la RCA din ultimii ani și recenta insolvență Euroins

Acesta a mai spus că nu vor scăpa chiar și cu „arhicunoscutele inginerii financiare” și că banii vor fi recuperați.

Petrom, cea mai profitabilă companie din România, a anunțat pe Bursa de Valori București (BVB) că nu va achita contribuția de solidaritate pentru anul 2022, impusă de către Guvern pentru suprataxarea profiturilor excepționale generate de criza energetică.

Compania a motivat că are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului”.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro
Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară
Observatornews.ro
Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Știrileprotv.ro
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Carmen Iohannis, gafă vestimentară uriașă în lumea arabă: ”Confundă un dineu diplomatic cu bucătăria”
FANATIK.RO
Carmen Iohannis, gafă vestimentară uriașă în lumea arabă: ”Confundă un dineu diplomatic cu bucătăria”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză