Această inițiativă ar putea permite președintelui american să pretindă o victorie la summitul NATO din iunie, ce va avea loc la Haga, fără a impune o obligație directă țărilor europene și Canadei de a atinge pragul de 5%, considerat de mulți ca fiind imposibil de susținut politic și economic.

În prezent, NATO are stabilită o țintă de cheltuieli pentru apărare de cel puțin 2% din PIB, prag atins de 22 din cei 32 de membri. Totuși, în contextul în care Rusia este percepută ca o amenințare tot mai mare în urma invaziei Ucrainei în 2022, liderii NATO consideră acest nivel insuficient.

Ce va fi inclus în categoria mai largă de cheltuieli pentru securitate rămâne de stabilit, însă oficialii sugerează că ar putea cuprinde investiții în infrastructura necesară mobilității militare, precum drumuri și poduri.

Întrebată dacă Rutte a formulat în mod oficial această propunere, purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a evitat un răspuns direct, precizând însă că Rutte a subliniat în mod constant nevoia de creștere a cheltuielilor de apărare pentru atingerea obiectivelor convenite de aliați și pentru o distribuție mai echitabilă a responsabilităților în cadrul alianței.

Ea a mai adăugat că este probabil ca acest demers să includă atât creșteri ale bugetelor militare conform definițiilor NATO, cât și investiții suplimentare în domenii conexe, precum infrastructura și reziliența.

Potrivit acesteia, Rutte lucrează îndeaproape cu aliații pentru a pregăti deciziile care vor fi discutate la summitul de la Haga.

Donald Trump a cerut statelor membre NATO să crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB. SUA ar ieși din alianță dacă țările nu sunt de acord.

Germania a anunțat că se opune cheltuielilor suplimentare cerute de Trump pentru NATO, transmițând prin Olaf Scholz că „sunt o mulțime de bani” pentru bugetul federal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.