Albert Bourla, directorul executiv al producătorului american de medicamente Pfizer, a vândut luni acțiuni în valoare de 5,6 milioane de dolari pe care le deținea la gigantul american. Vânzările au survenit exact în ziua în care Pfizer și partenerul său, compania germană BioNTech, au anunțat că vaccinul lor anti-Covid are o eficiență de 90%, scrie Business Insider.
Șeful Pfizer a vândut 62% din deținerile sale la gigantul farma cu 41,94 de dolari bucata, aproape de maximumul din ultimul an al cotațiilor companiei, de 41,99 dolari.
Știrea privind eficiența de 90% a vaccinului a dus la creșterea puternică a cotațiilor companiei. Acestea au urcat cu 15% în timpul ședinței de tranzacționare, pentru a termina în final ziua cu un plus de 6%.
Vânzarea vine ca parte a unui plan prederminat, în acord cu legislația privind tranzacțiile persoanelor interne.
Bourla deține în continuare 81.812 de acțiuni la compania farmaceutică. Pfizer nu a răspuns unei solicitări privind comentarea situației.
Pfizer este una dintre cele mai mari companii farma din lume. Aceasta are o capitalizare bursieră de 215 miliarde de dolari și peste 88.000 de angajați la nivel mondial.
Compania a raportat pe trimestrul al treilea vânzări totale de 12,1 miliarde de dolari și un profit net de 2,2 miliarde.