Senatorul a încercat să o scoată din sala de plen, marţi, 29 iunie, pe Diana Şoşoacă, din cauză că aceasta îl urmărea pe premierul Florin Cîţu cu un sac pentru cadavre. Ulterior, acesta a spus că senatoarea independentă l-a agresat fizic.

„Într-adevăr, a fost de o agresivitate ieșită din comun. Am mai avut un incident la Senat. Fiind chestor, mă ocup, printre altele, și de respectarea ordinii în plenul Senatului sau, în cazul acesta, în plenul comun. Am mai avut un eveniment, dar atunci nu a fost atât de înfricoșătoare. M-a speriat atunci când mi-a pus mâna pe față și m-a strâns de nas și gură. Mi-a pus palma și mi-a strâns nasul și gura, spunându-mi: «Dă-ți masca jos! Dă-ți masca jos!»”, a declarat senatorul USR-PLUS, miercuri, într-o intervenție pentru DigiFM.

Chestorul Senatului a mai spus că va face la Senat o plângere împotriva Dianei Șoșoacă.

Între cei doi a existat un schimb de replici în timp ce erau în anticamera sălii de plen, unde se dezbătea moțiunea de cenzură.


Diana Şoşoacă: Daţi-vă la o parte!

Sergiu Cosmin Vlad: Să nu puneţi mâna pe mine, mi-aţi pus mâna pe gură! Folosiţi violenţa fizică! De aia sunteţi la al treilea divorţ!

Citeşte şi:

Parlamentul a votat: Incitarea la ură sau discriminare, pedepsită cu amendă sau închisoare

Alte 177 de decese COVID din urmă, anunțate azi de oficiali: o nouă rectificare majoră a bilanțului

Alerta cu bombă la DGASPC Iaşi a fost una falsă. Apelul a fost dat de un părinte care nu și-a mai văzut copilul

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Marin a făcut COVID-19. Vedeta TV a povestit tot prin ce a trecut ea, dar și ...
Moartea profesoarei Sabina Nessa. Polițiștii englezi cer ajutorul londonezilor pentru identificarea unui bărbat surprins de camerele de supraveghere
Observatornews.ro
Moartea profesoarei Sabina Nessa. Polițiștii englezi cer ajutorul londonezilor pentru identificarea unui bărbat surprins de camerele de supraveghere
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
HOROSCOP
Horoscop 25 septembrie 2021. Gemenii au acces la un anumit grad de armonie, dar nu fără să investească și ei ceva
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
Știrileprotv.ro
Nivelul anticorpilor la 6 luni de la vaccinare. Ce au descoperit cercetătorii
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți