UPDATE ora 14.20. Votul în Comisia Juridică a fost secret, „pentru” votând 6 senatori, 6 s-au abținut și un senator a votat împotrivă. În urma votului, Comisia Juridică va adopta un raport de respingere a cererii DNA de ridicare a imunității parlamentare a senatorului PSD Florian Bodog. Raportul Comisiei urmează să fie supus votului Plenului Senatului, vot care este secret şi se exprimă prin bile.

„Solicitarea procurorilor se va rediscuta în plen și aceasta va fi suspusă votului senatorilor”, a declarat președintele Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scântei.

Se pare că cei care s-au abținut nu înțeleg că rolul nostru aici este unul strict procedural, noi nu ne pronunțăm pe vinovăția sau nevinovăția unui cetățean român acest lucru fiind strict apanajul justiției.

Simona Spătaru, vicepreședinte Comisia Juridică din Senat:

„Noi nu suntem instanță de judecată și nu ne pronunțăm asupra vinovăției domnului senator, în cazul în care votăm pentru ridicarea imunității. Dacă domnul fost ministru se consideră nevinovat, e normal să nu-i prejudiciem dreptul de a dovedi asta în instanță. Rămânând așa, întotdeauna asupra domnului Bodog va plana suspiciunea comiterii unei fapte nedemne. Urmează să vedem dacă ceilalți senatori vor înțelege prejudiciul moral pe care sunt pe cale să i-l aducă domnului senator și, la plen, să voteze pentru ridicarea imunității”, a transmis și Cristian Poteraș, membru al Comisiei Juridice.

UPDATE ora 13.20. „Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua, nu mă voi sustrage cercetării. Nu am absolut nimic de ascuns şi nu am absolut niciun lucru care să nu poată fi spus public”, a declarat Florian Bodog, după audiere, scrie Agerpres.

  • Comisia juridică urmează să prezinte raportul în acest caz marţi, 20 aprilie.

Grupul senatorial al PSD se va reunit tot marţi pentru a discuta subiectul ridicării imunităţii lui Bodog, iar decizia este de a vota în conformitate cu raportul Comisiei juridice, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Radu Oprea.

______________________________________________________________________________

DNA a cerut pe 8 aprilie sesizarea Senatului pentru „efectuarea urmăririi penale față de o persoană, senator în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru”. Persoana respectivă este Florian Bodog.

Este a doua oară când DNA a solicitat Senatului ridicarea imunității lui Bodog, acuzat în cazul consilierei sale, care nu ar fi venit la serviciu timp de un an.

În septembrie 2019, Senatul a respins ridicarea imunităţii parlamentare a lui Florian Bodog.

Florian Bodog este acuzat de DNA de:

  • abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale);
  • fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale);
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).

Contactat de Libertatea săptămâna trecută, senatorul PSD a declarat că a prezentat în urmă cu doi ani dovezile care atestă că e nevinovat.

Libertatea a publicat, în 2019, foile de prezențe semnate de fostul ministru al sănătății, care a angajat o consilieră care lucra în Bihor, Olivia Baciu, dar care apărea pontată că lucrează în același timp și la minister, la București.

Citeşte şi:

Reportaj din zona roșie de la Spitalul Parhon din Iași. Pacienții pe dializă, infectați cu COVID, tratați în „secția care nu există”

Ofițerii români și mafioții chinezi neurmăriți de DIICOT în dosarul de trafic de minore pierd proces după proces, după ce au fost expuși de presă

„Sfinții închisorilor”, la examenul democrației. Despre dorința BOR de a-i canoniza pe martirii comunismului

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Mama Sofiei și concubinul ei au fost arestați. Au spus că micuța de 2 ani s-a înecat în cadă, deși avea coaste rupte, fracturi și urme de lovituri
Observatornews.ro
Mama Sofiei și concubinul ei au fost arestați. Au spus că micuța de 2 ani s-a înecat în cadă, deși avea coaste rupte, fracturi și urme de lovituri
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2021. Vărsătorii trebuie să fie limpede în gânduri, dorințe și intenții și să le selecteze pe cele benefice
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Știrileprotv.ro
Bulevarde și străzi importante vor fi închise în weekend, în Capitală. Ce evenimente vor avea loc
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor