UPDATE: Senatorul Gabriel Oprea are la dispoziţie o săptămână să-şi studieze dosarul pe care Comisia juridică îl va deschide luni, raportul urmând să fie votat în plen peste două săptămâni, potrivit unor surse din conducerea Senatului. Cererea DNA de urmărire penală pentru ucidere din culpă pe numele senatorului independent Gabriel Oprea ajunge la Comisia juridică a Senatului luni, cele 18 volume urmând să fie deschise la ora 16.00. Senatorul are la dispoziţie o săptămână pentru a-şi studia dosarul, apoi Comisia juridică va întocmi un raport marţi, 13 septembrie, care va fi supus votului în plen luni, 19 septembrie.


Potrivit articolului 150 din Regulamentul Senatului, forul legislativ are dreptul să ceară doar urmărirea penală a senatorilor care sunt sau au fost membri ai Guvernului.

În cazul în care preşedintele Senatului primeşte o solicitare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a aproba o cerere de urmărire penală a unui senator care este membru al Guvernului, respectiva solicitare este adusă la cunoştinţa Biroului permanent al Senatului, de îndată.

Biroul permanent al Senatului are obligaţia să ceară Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări să prezinte, în cel mult 5 zile, o primă evaluare a respectivei solicitări şi o estimare a timpului necesar pentru a realiza audierea senatorului şi pentru a studia documentele înaintate de procurorul general.

Pe baza evaluării preliminare, Biroul permanent al Senatului va fixa un termen de depunere a raportului de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, termen care nu poate fi mai mare de 14 zile.”

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator, la data faptelor deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Boris Johnson și-a anunțat demisia din fruntea guvernului britanic, dar rămâne interimar până la alegerea unui înlocuitor
Recomandări
Boris Johnson și-a anunțat demisia din fruntea guvernului britanic, dar rămâne interimar până la alegerea unui înlocuitor

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19, agentul de politie Gigină Bogdan-Cosmin a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.

În momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) și un echipaj format dintr-un ofițer și un agent de poliție aflați într-un autoturism de poliție rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel.

”Din probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că, încălcând dispozițiile legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoțire cu echipaje de poliție rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliție rutieră (un agent și un ofițer de poliție rutieră), cât și dintr-o motocicletă a poliției rutiere”, se arată într-un comunicat DNA. 

Cum motivează judecătorul care a anulat toate plângerile depuse la CNATDCU în cazul doctoratului lui Nicolae Ciucă
Recomandări
Cum motivează judecătorul care a anulat toate plângerile depuse la CNATDCU în cazul doctoratului lui Nicolae Ciucă

În seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul, Gabriel Oprea se deplasa către locuința sa situată în cartierul Cotroceni. Dispozitivul a fost format din 27 de polițiști aflați în intersecțiile de pe traseu, arată procurorii.

De ce este acuzat Gabriel Oprea de ucidere din culpă

Procurorii DNA susțin că Oprea s-a folosit de funcția sa pentru a cere să fie însoțit permanent de echipaje ale poliției rutiere și pentru a cere folosirea unei motociclete a poliției rutiere pentru a facilita deplasarea cu viteză a coloanei oficiale. Existența unei motociclete de poliție în fruntea coloanei permitea deplasarea cu viteză mare, mai explică procurorii.

Prezența unui motociclist ca deschizător al coloanei oficiale reprezintă un element care implica un risc suplimentar, cunoscut fiind faptul că participarea la traficul rutier din postura de motociclist reprezintă o activitate cu un risc potențial ridicat, mai cu seamă în cazul deplasărilor în regim de viteză sporită.

În ceea ce privește cauza accidentului de circulație constând în viteza de deplasare (84 de km/h) și neadaptarea acesteia la condițiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de interne Oprea Gabriel.

Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinației și a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinație.

De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depășirea limitei de siguranță.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Occidentul, ZGUDUIT de cel mai nou avertisment. Cine îl demască pe Vladimir Putin: „Este gata să redeseneze granițele și să distrugă Europa”
Playtech.ro
Occidentul, ZGUDUIT de cel mai nou avertisment. Cine îl demască pe Vladimir Putin: „Este gata să redeseneze granițele și să distrugă Europa”
Motociclist în comă, după ce a fost aruncat câțiva metri în aer înainte să se prăbușească pe caldarâm. Accident cumplit filmat în Galați
Observatornews.ro
Motociclist în comă, după ce a fost aruncat câțiva metri în aer înainte să se prăbușească pe caldarâm. Accident cumplit filmat în Galați
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
Tragedie fără margini! O sportivă uriașă a murit la doar 40 de ani. Cinci copii au rămas orfani de mamă
Știrileprotv.ro
Tragedie fără margini! O sportivă uriașă a murit la doar 40 de ani. Cinci copii au rămas orfani de mamă
Ministrul Apărării, anunţ de ultim moment. Ce a declarat Vasile Dîncu
Orangesport.ro
Ministrul Apărării, anunţ de ultim moment. Ce a declarat Vasile Dîncu
Your style. Your story: Zalando este locul unde găsești piesele care îți exprimă perfect personalitatea
PUBLICITATE
Your style. Your story: Zalando este locul unde găsești piesele care îți exprimă perfect personalitatea
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii