Sergiu Nicolaescu povesteşte că a descoperit o casetă cu rămăşiţele regale, la o filmare la Bran: «Directorul muzeului a pus mâna pe inima reginei!»

Comentează
Arhiva foto

Foarte apropiată de spiritul romanesc, Regina Maria a dorit ca inima ei să se odihnească la Balcic, astăzi in Bulgaria. Insă, după pierderea Cadrilaterului (1940), caseta cu inima reginei a ajuns la Bran, unde a fost descoperită de echipa de filmare a lui Sergiu Nicolaescu.

Arhiva foto

↑Caseta de aur şi argint masiv, împodobită cu pietre preţioase, se află în centrul ansamblului dedicat inimii Reginei Maria, de la Muzeul Naţional de Istorie a României. În stânga se găseşte caseta mai mică de argint, care adăpostea, învelită în catifea, inima reginei (foto dreapta)

Arhiva foto

Sergiu Nicolaescu (80 de ani) îşi aminteşte de ce surprize a avut parte la filmările pentru “Mihai Viteazul”, desfăşurate la Bran acum patru decenii→

Arhiva foto

←Născută pe 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, Kent (Anglia), şi plecată dintre noi pe 18 iulie 1938, Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, s-a dovedit cea mai luminoasă figură a perioadei noastre regale, ca soţie a lui Ferdinand I.

Libertatea: În emisiunea “Doamne de poveste”, difuzată de postul Acasă TV, aţi menţionat o întâmplare legată de inima Reginei Maria, petrecută la Bran, la nişte filmări...Puteţi să detaliaţi?

Sergiu Nicolaescu: Din ce mi-aduc eu aminte, eram la Bran prin 1970, filmam scenele de turnir din “Mihai Viteazul”. Am vrut un plan mai amplu la unele cadre şi am văzut, chiar lângă castel, pe o stâncă, o scobitură în perete, de unde credeam eu că se putea filma mai bine de la înălţime. Aşa că mi-am trimis băieţii acolo, să pună camera.

Ce s-a întâmplat apoi?

Au început să mă strige, să vin şi eu, că au descoperit ceva în stâncă. M-am dus, normal, şi acolo am văzut un grilaj, iar în spatele lui, o scobitură adâncă. Oamenii au dat grilajul la o parte şi au scos de acolo o casetă masivă, foarte frumos lucrată, în aur şi argint. Am coborât de pe stâncă şi ne-am dus repede cu ea la directorul muzeului de la Castelul Bran, să-l întrebăm ce să facem cu caseta.

«M-a şocat cât de bine era păstrată»

V-a lămurit?

După ce i-am ară-tat-o şi i-am zis unde am găsit-o, directorul mi-a spus: “Să vezi că-i inima Reginei Maria!”. Şi m-a întrebat dacă vreau să deschidă caseta. I-am spus că nu, dar dacă el vrea să umble la ea, să umble sănătos. Aşa că a forţat încuietoarea şi a deschis caseta.

Şi ce-aţi văzut?

Înăuntru mai era o casetă, mai mică, de argint cred, care adăpostea, sub o catifea albă şi fină, chiar inima reginei. Pe mine m-a şocat cât de bine era păstrată, conservată, după atâta timp. Cred că-i făcuseră injecţii cu ceva, prea se păstrase bine...Directorul muzeului chiar a pus mâna pe inima reginei, era foarte moale, şi a vrut să mi-o dea şi mie, dar am refuzat categoric. Apoi a sunat la Securitate, au venit “băieţii”, le-a spus ce s-a întâmplat şi mai departe ei ştiu ce au făcut.

Traseul Balcic-Bran-Bucureşti

Arhiva foto

Din 1938 până în 1971, caseta cu inima Reginei Maria a fost plimbată prin mai multe locuri, până a ajuns la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Cea mai mare dorinţă testamentară a Reginei Maria a fost ca inima să-i fie depusă la bisericuţa Stella Maris, la Balcic. În octombrie 1938, la trei luni de la moartea reginei, inima acesteia, aşezată într-o casetă de argint, introdusă în altă casetă, de argint aurit cu peste 300 de pietre preţioase, era depusă la Balcic. În 1940, România a pierdut Cadrilaterul, deci şi Balcicul, în favoarea Bulgariei, aşa că inima a fost adusă în bisericuţa de la Bran.

Peste un an, caseta e din nou mutată, într-un sarcofag situat pe o stâncă din apropierea Castelului Bran. Conform istoricilor, care sunt contrazişi de varianta susţinută de Sergiu Nicolaescu, comuniştii au vandalizat capela şi au spart sarcofagul cu răngile, au descoperit caseta şi au ascuns-o în casa de bani a Muzeului Castelului Bran. A stat acolo până în martie 1971, când a fost adusă la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde se află şi astăzi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
MONDEN
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
Lady Gaga si iubitul ei, Michael Polansky. Sursa FOTO/ Instagram
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare eucalipt. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
11:34
Cine transmite meciul Bernadette Szocs – Miwa Harimoto: la ce oră începe faza sferturilor de finală cu premii de 800.000 de dolari la Macao
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate