Sevil Shhaideh, propunerea pentru funcția de premier al României, are 51 de ani și a fost aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa. Puțini știu însă că prima femeie ce ar putea deveni prim ministru în România a avut grave probleme de sănătate.
În urmă cu mai mulți ani, Sevil Shhaideh a fost diagnosticată cu cancer. Afecţiunea lui Sevil Shhadieh era operabilă în străinătate, aşa că Nicuşor Constantinescu a ajutat-o şi a susţinut-o să se opereze. A scăpat de boală şi a rămas prietenă de familie cu preşedintele Consiliului Judeţean, scrie ctnews.ro
Câţiva ani mai târziu, atunci când a fost cerută de soţie de un cetăţean de origine arabă, Sevil Shhadieh a insistat ca oamenii care au lucrat cel mai mult cu ea, Nicuşor Constantinescu şi Liviu Dragnea, cu care lucrase anterior, să îi fie martori. În religia musulmană nu există conceptul de naşi de cununie, doar martorii cei mai apropiaţi de tinerii căsătoriţi.
Sevil Shhaideh are 51 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.