Sfetnicii lui Putin: cine sunt radicalii care îl ajută pe liderul Rusiei să decidă dacă va invada sau nu Ucraina

Comentează
Arhiva foto

Trei înalți oficiali din domeniul securității, care susțin „valorile tradiționale”, glorifică trecutul sovietic și consideră că Occidentul este un inamic, sunt cei mai importanți consilieri ai președintelui Vladimir Putin, relatează New York Times.

„Occidentul legalizează căsătoria dintre oameni și animale”. Iar liderii de la Kiev sunt „la fel de răi precum Hitler”, în vreme ce naționaliștii ucraineni sunt „inumani”. Acestea sunt opiniile ce pot fi întâlnite în cercul restrâns de consilieri ai lui Vladimir Putin, adică oamenii care vor fi cel mai probabil la masa deciziei privind o posibilă acțiune militară în Ucraina.

Din diversele declarații apărute în presa din Rusia în ultimul an reiese că acești oameni - în general născuți în anii 1950 în URSS, asemenea lui Putin - au poziții chiar mai reacționare și mai radicale decât cele ale șefului lor.

Ascensiunea acestor oficiali din domeniul securității oglindește de altfel chiar evoluția lui Putin, de la un lider tânăr, care se arăta prietenos cu Vestul și se înconjura cu consilieri liberali, la președintele cu mână de fier de azi, care amenință cu măsuri „tehnico-militare” în cazul în care nu îi sunt satisfăcute revendicările.

Este ,de asemenea, o poveste despre efortul Kremlinului de a croi o ideologie care să susțină regimul Putin, unul care se bazează tot mai mult pe ideea că Occidentul este un dușman, Ucraina este o amenințare, iar Rusia este un bastion al „valorilor tradiționale”, scrie New York Times.

„Este o încercare de a construi o contraideologie, din moment ce Putin nu are o ideologie”, explică Konstantin Remciukov, editor al unui ziar de la Moscova apropiat de putere. „Ideea de bază este că toată lumea este împotriva Rusiei”, adaugă acesta.

În vreme ce acești oameni îi stau aproape, nimeni nu știe cu adevărat cum ia Putin deciziile sau pe cine ascultă mai mult atunci când își calculează următorii pași. Este o întrebare relevantă, în condițiile în care în acest moment, președintele rus analizează răspunsurile scrise ale SUA și NATO, pentru a decide ce urmează să facă.

Deocamdată, tot ce știm de la cel mai înalt nivel este ceea ce a spus vineri, Kremlinul, și anume că răspunsurile Occidentului nu satisfac cele mai mari îngrijorări ale Rusiei pe tema securității.

Oamenii președintelui

De la stânga: Serghei Narîșkin, Nikolai Patrușev și Serghei Șoigu. Foto: Hepta

O parte dintre apropiații lui Putin l-au cunoscut încă de pe vremea în care acesta lucra în KGB. Ei au fost acuzați de oficialii occidentali că au supervizat tot felul de operațiuni dubioase, de la asasinate politice la spionaj cibernetic sau raiduri aeriene asupra unor spitale din Siria.

Putin este cunoscut pentru că favorizează idei antioccidentale, dar principalul său consilier pe securitate națională, Nikolai Patrușev, emite astfel de teme cu și mai mare emfază.

Putin construiește o imagine a unor inamici externi care vor să falsifice trecutul glorios al Rusiei, dar șeful serviciului de informații externe, Serghei Narîşkin, a abordat această luptă pe teme istorice ca pe o prioritate specială.

Putin a favorizat totodată implicarea sporită a statului în economie, dar ministrul apărării Serghei Șoigu a dus această tendință la extremă, susținând, spre exemplu, un uriaș proiect care prevede contsrucția de noi orașe în Siberia.

Declarațiile sunt sugestive. „Un soi de mașină a timpului ne duce înapoi în cei mai răi ani ai ocupației lui Hitler”, a spus Narîşkin luna aceasta, cu referire la Ucraina, spunând că guvernul prooccidental de la Kiev este „o dictatură adevărată”. El a făcut aceste declarații la deschiderea unei expoziții din Moscova cu tema „abuzuri asupra drepturilor omului în Ucraina”.

Luna trecută, Șoigu a spus că naționaliștii ucraineni sunt „inumani”. Iar Patrușev a descris „rusofobia” din Ucraina drept rodul unei campanii occidentale de propagandă.

Acum, într-un moment în care Putin analizează următorii pași, întrebarea este cât de mult este dispus să adopte stilul conspiraționist al acestor consilieri.

„Pragmaticul” Putin

La Moscova, unii analiști consideră că Putin are mai degrabă un stil pragmatic. Că ascultă îngrijorările și teoriile extreme promovate de oameni precum Patrușev, pe care le echilibrează cu poziții mai calme ale premierului tehnocrat Mihail Mișustin, spre exemplu.

„Acești oameni sunt conservatori radicali”, explică Remciukov, care în 2018 a condus campania electorală pentru realegerea primarului Moscovei, fostul șef de cabinet al lui Putin. El sugerează totodată că Putin s-ar plasa undeva la centru, prin comparație cu acești consilieri.

Multe semne, scrie New York Times, sugerează însă acum că acești radicali sunt tot mai influenți.

Cel mai evident indiciu este situația din interiorul țării, unde otrăvirea liderului opoziției Aleksei Navalnîi a fost urmată de o campanie împotriva activiștilor și a presei independente. Oficialii occidentali au concluzionat în urma unor anchete că Navalnîi a fost otrăvit de agenții guvernului de la Moscova, dar Narîșkin a spus că acțiunea a fost pusă la cale de Occident, care a căutat „o victimă de sacrificiu”, pentru a-l da jos pe Putin.

Pe măsură ce lucrează pentru a zdrobi opoziția, oficialii radicali sunt totodată cei care promovează „valorile tradiționale” ale Rusiei, evident superioare prin comparație cu „decadentul Occident”.

Un canal de televiziune a fost recent amendat pentru că a difuzat imagini cu un bărbat care avea părul lung și unghiile pictate. Motivul? Imaginea acestuia nu „corespunde cu imaginea unui bărbat cu o orientare sexuală tradițională”.

De asemenea, doi bloggeri au fost condamnați la 10 luni de închisoare pentru o poză sugestivă din punct de vedere sexual, în fața Catedralei Sfântul Vasile.

„Tatăl și mama sunt redenumiți drept părintele numărul unu și părintele numărul doi”, a spus Patrușev în septembrie într-un interviu, vorbind despre tradițiile „străine”, ale Occidentului.

„Vor să le dea copiilor dreptul de a-și determina singuri sexul, iar în unele locuri au ajuns la punctul în care au legalizat căsătoria cu animale”, a întărit acesta, folosind o serie de informații complet false sau scoase din context.

Putin a repetat ulterior, într-o declarație proprie, partea despre părinții numerotați, dar nu a reluat și referirile la zoofilie.

Trecutul glorios

Într-un moment în care trupele ruse sunt mobilizate la granița Ucrainei, spre temerea vecinilor din UE și NATO, un alt element al ideologiei oficialilor din securitate a devenit evident: glorificarea trecutului sovietic.

Patrușev a spus că prăbușirea URSS „a dezlegat complet mâinile elitei Occidentale neoliberale” permițându-i acesteia să își impună valorile netradiționale în lume.

El și colegii săi spun că Rusia este o națiune destinată să își recapete rolul de bastion de apărare în fața Occidentului, în vreme ce Ucraina și alte state post-sovietice aparțin sferei de influență a Moscovei.

„Este unul dintre cele mai sumbre curente naționaliste din Rusia, amplificate de imperialism”, explică Andrei Kolesnikov, expert la think-tank-ul Carnegie Moscow Center. Scopul elitei rusești, adaugă acesta, este „restaurarea imperiului”.

Putin însuși a descris colapsul URSS ca pe „o catastrofă geopolitică”. Dar cel puțin în trecut se baza pe sfaturile unui număr mai mare de oficiali, inclusiv unii moderați. Acum, aceștia au fost îndepărtați din guvern, în vreme ce tehnocrați precum Mișustin nu vorbesc aproape niciodată în public pe probleme care nu țin de responsabilitatea lor imediată.

Asta înseamnă că opiniile sunt emise acum în mare parte de această clasă de oficiali din domeniul securității - cunoscuți drept siloviki - dintre care mulți - precum Patrușev, Narîșkin sau Aleksandr Bortnikov, șeful FSB - au lucrat cu Putin în KGB.

Pentru cine este bună criza din Ucraina

Expertiza acestor trei consilieri trece de domeniul securității.

Patrușev, un iubitor al voleiului, conduce Federația de Volei a Rusiei, iar fiul său este ministrul agriculturii. Narîșkin coordonează Societatea de Istorie a Rusiei, susținând tendința de glorificare și - spun unii critici - de rescriere a trecutului țării.

Șoigu este ministru al apărării, dar și președinte al Societății Geografice a Rusiei, așa că îl însoțește pe Putin în ieșirile în aer liber prin zonele sălbatice ale Siberiei - excelente oportunități de imagine pentru un lider puternic.

Pentru acești oficiali, spun analiștii, tensiunile tot mai mari din relația cu Occidentul reprezintă un lucru bun, deoarece le cresc influența în cadrul elitei.

„Spirala confruntării și sancțiunile nu îi sperie pe siloviki, ci dimpotrivă, le oferă mai multe oportunități”, a explicat Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de analiză politică R. Politik.

Analiștii ruși se întreabă acum dacă Putin este suficient de pragmatic pentru a evita un război cu Ucraina. Există suficiente contraargumente. Sancțiunile pregătite de Occident pentru un astfel de scenariu ar putea avea efecte dramatice, așa cum a arătat căderea înregistrată săptămâna trecută pe bursa rusească.

Iar pierderile de vieți omenești ar putea reprezenta un risc sporit și greu de calculat pentru imaginea președintelui.

„Dacă vom avea un război cu Ucraina și morți fratricide, atunci pentru asta va rămâne în memorie”, explică Remciukov, cu referire la Putin. „Nu se poate să nu înțeleagă cât de mare ar fi acest păcat”, completează acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!