Femeia de 46 de ani şi soţul ei sunt căsătoriţi de 10 ani şi au împreună un copil de cinci ani. Însă, cu toate acestea, din dorinţa de a face bani, bărbatul şi-a obligat nevasta să se prostitueze, aceasta ajungând să se culce în doar patru ani cu 2.742 de clienţi.
Afacerea era extrem de profitabilă pentru soţul ei, care încasa în jur de 7.000 de euro pe lună, reuşind în ultimii patru ani să obţină nu mai puţin de 160.000 de euro de pe urma soţiei sale.
Acesta îi găsea clienţi prin reclame puse pe patru siteuri, îşi obliga soţia să se îmbrace provocator şi să ţină diete şi o punea să întreţină relaţii sexuale cu cel puţin trei bărbaţi pe zi, ea fiind silită să se supună cerinţelor exagerate şi dure ale unora dintre ei.
Femeia susţine că nu putea să plece din casă pentru că nu avea nici un telefon şi nici chei să iasă, iar în timp ce avea clienţi, soţul ei şi băieţelul lor stăteau afară în maşină.

A fost arestat preventiv

“L‑am ameninţat de multe ori că îl părăsesc, dar îmi spunea că dacă plec, mă va urmări”, a spus franţuzoaica. Recent, poliţia a descoperit “afacerea” bărbatului, pe care l-a arestat preventiv până la următoarea înfăţişare ce va avea loc pe 1 decembrie.
Deşi prostituţia e legală în Franţa, acesta e acuzat de proxenetism, pentru că şi-a obligat soţia să întreţină relaţii sexuale cu străini şi riscă până la zece ani de închisoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.