Annette Frings și Waldemar Knoppik sunt doi profesori care au hotărât să plece din țara natală pentru a preda la Sibiu. Au fost impresionați de ospitalitatea sibienilor și de dorința elevilor de a învăța, de cunoștințele lor de germană, matematică și fizică bucurându-se acum elevii de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, notează Turnul Sfatului. Cei doi profesori ”importați” au ajuns să predea la Sibiu în baza unui acord guvernamental încheiat între Germania și România: statul german le plătește salariul, iar autoritățile române mai alocă pentru fiecare un salariu de profesor debutant.

Annette Frings locuiește de cinci ani în Sibiu, alegând Sibiul dintr-o listă cu mai multe orașe în care ar fi putut să predea. Doamna profesoară se ocupă de pregătirea și coordonarea elevilor în obținerea atestatului de limbă germană. Cu acest examen, elevii se pot înscrie la orice facultate din lume în care se predă limbă germană.

”Am primit vreo șase sau șapte oferte și am ales Sibiul pentru că, în orice caz, am vrut să rămân în Europa. Obligația noastră principală este predarea limbii și literaturii germane la o școală unde se predă la nivel de limbă maternă. Examenul se dă în școală, iar pregătirea se face de către profesori din Germania. Cu acest examen luat, elevii noștri pot să se scrie la orice facultate în care se predă limba germană. În Germania, Elveția, Austria, fără să mai susțină alte examene suplimentare”, spune Annette Frings.

profesori nemti sibiu1

Waldemar Knoppik, notează sursa citată, are o poveste mai aparte. Între anii 1991-1993 a stat pentru prima oară în România, mai exact la Timișoara, unde a și predat. I-a plăcut atât de mult, încât a vrut neapărat să se întoarcă. Din 1993 a aplicat în fiecare an pentru a mai fi detașat și a reușit să se întoarcă în 2013. Profesorul predă fizică la Colegiul Național ”Samuel Von Brukenthal” , iar matematică și fizică la Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna”.

”Ceea ce m-a făcut atât de mult să îmi doresc să mă întorc în România a fost în primul rând comportamentul elevilor la liceul din Timișoara, asta fiind în anii 90. Poate lucrurile s-au modificat între timp, dar nu cred că foarte mult. Dorința elevilor de a lucra, atmosfera din clasă și modul cum se comportau m-au făcut să îmi doresc să mă reîntorc. Al doilea lucru care m-a determinat să revin a fost primirea caldă a colegilor. Am observat o atmosferă foarte plăcută în rândul acestora”, povestește Waldemar Knoppik.

Munca lor este apreciată atât de colegi, cât și cei care le-au fost elevi, profesorii păstrând legătură cu cei cărora le-au predat în limba germană. De exemplu, doamna profesoară Annette Frings încă mai vorbește prin mail sau se întâlnește, când vine în țară, cu o elevă pe care a avut-o în primul an în care a predat în România și care acum studiază informatica în străinătate.

De cealaltă parte, profesorul Knoppik ține legătura cu o mare parte dintre elevii pe care i-a avut în primii ani în care a venit în România, deși acum aceștia au peste 30 de ani, familii și copii.

Sursa foto: Turnul Sfatului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.