Credem că autoritățile ar trebui să lanseze o campanie de informare cu privire la riscurile și beneficiile muncii în străinătate, mai ales când aceasta implică minori rămași singuri acasă și să gândească politici publice sociale pentru sprijinirea acestor familii despărțite din cauza sărăciei. Vă invităm, așadar, să urmăriți, din 4 iunie, Campania „Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mama, numai pe Libertatea.ro.

Vom lansa un scurt ghid pentru părinții plecați, cei rămași acasă și pentru copii, coordonat de psihologul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc. Autorități și societate civilă vor dezbate în fiecare zi, din platoul Libertatea, problematica migrației și cum ne afectează ea pe toți. Și veți putea vedea și citi poveștile emoționante ale unor familii care au avut curajul să plece peste hotare, unii s-au întors, alții și-au luat familiile acolo, alții încă trăiesc despărțiți, dar și ale unor copii care trăiesc cu bunici sau alte rude, ale unor oameni mari care povestesc cum a fost să trăiască fără părinți. Am filmat în cele mai afectate zone, în Iași și Suceava, dar și în Milano, zonă din Italia unde sunt în jur de 150.000 de români. Cel puțin oficial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.