Berlusconi, care va împlini joi 86 de ani, a obținut în cursa pentru Senat peste 50% din voturile înregistrate în circumscripția nordică Monza, unde miliardarul deține o vilă și clubul local de fotbal, proaspăt promovat în prima divizie italiană (Serie A).

„Voi încerca să acționez ca playmaker (coordonator de joc, n.r.) în (următorul) guvern”, le-a spus Berlusconi susținătorilor săi după ce și-a exprimat votul, exprimându-și astfel dorința sa de a rămâne în prima linie politică, în ciuda vârstei și a sănătății sale fragile.

Berlusconi a suferit o intervenție chirurgicală majoră la inimă în 2016, s-a îmbolnăvit grav de COVID în 2020 și a fost spitalizat de mai multe ori în ultimul an cu diverse afecțiuni. El își articulează adesea cuvintele într-o manieră neclară și a părut să aibă probleme de mers în cadrul unui miting organizat la Roma săptămâna trecută.

În parlament, el va fi însoțit de iubita sa, Marta Fascina, în vârstă de 32 de ani, care a câștigat un mandat în Sicilia. Fascina a intrat în Camera Deputaților, în timp ce Berlusconi a fost ales în camera superioară a Parlamentului italian, Senatul.

El va trebui să renunțe la mandatul din Parlamentul European, pe care l-a câștigat în 2019, deoarece legislația nu îi permite să fie reprezentant în adunarea legislativă italiană și în cea a Uniunii Europene în același timp. Unii au speculat că Berlusconi ar putea să candideze la președinția Senatului, în pofida îngrijorărilor legate de sănătatea sa.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

În alte bătălii electorale importante, Giorgia Meloni, lidera partidului Frații Italiei și probabil noul prim-ministru al Italiei, și-a învins rivalii, obținând peste 51% din voturi în circumscripția centrală din l’Aquila.

Alegerile de duminică au pus aparent capăt scurtei cariere a ministrului de externe demisionar Luigi Di Maio, care a fost, de asemenea, viceprim-ministru și ministru al muncii și industriei în ultimii cinci ani.

La precedentele alegeri din 2018, Di Maio a condus Mișcarea populistă Cinci Stele la o victorie uimitoare, cu aproximativ 33%. De data aceasta, el a fost învins într-o circumscripție din Napoli, iar micul său partid separatist a obținut mai puțin de 1% la nivel național.

Înfrângerea a survenit în ciuda unei campanii inventive, în care Di Maio a reconstituit o scenă celebră din filmul „Dirty Dancing”, cu un grup de pizzari care îl ridicau în poziție de zbor pe coloana sonoră a piesei „Time of My Life”.

Emma Bonino, un alt fost ministru de externe și veteran al campaniei pentru drepturile civile, a ratat și ea realegerea, după ce a pierdut la Roma, în timp ce președintele clubului de fotbal Lazio, Claudio Lotito, a fost mai norocos.

Lotito, a cărui campanie electorală a inclus promisiunea de a „compensa” echipa locală Campobasso pentru retrogradarea din 1987 în divizia a treia în fața lui Lazio Roma, a câștigat un loc în Senat în regiunea Molise din sudul țării, fiind susținut de formațiunea Forza Italia, partidul lui Berlusconi.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI