Potrivit CNAS, Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă de la ora 10.00, din cauza unor probleme tehnice.

„Pâna la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line. Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare”, a precizat sursa citată.

Până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, preşedintele CNAS va emite un ordin, în baza acestor prevederi legale.

În urmă cu aproape o lună, sistemul informatic al cardului naţional de sănătate a fost nefuncţional 72 de ore, din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului. În perioada în care sistemul a fost nefuncţional, serviciile medicale şi farmaceutice au funcţionat în regim off-line.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.