Floriile în Bucureștiul medieval: Mâțișorii erau folosiți pentru vrăji și descântece
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În vechime, atât în Bizanț, cât și în Țările Române, Floriile se prăznuiau cu multă solemnitate. Se considera că mugurii de salcie sfințiți în această zi prind puteri miraculoase pentru tot restul anului. Acești mâțișori erau folosiți pentru vrăji și descântece. De asemenea, Săptămâna Patimilor avea ritualuri speciale, respectate cu strictețe de către domnitor și toată curtea sa.
Domnitorul Țării Românești, însoțit de boierii săi, mergea de Florii, în duminica a șasea a postului, la biserica Curții Domnești, pentru a asculta slujba religioasă, când se cânta Polieleul și erau împărțite tuturor lumânări de ceară, ca la Paște.
În cartea ”Bucureștii în sărbătoare”, Lelia Zamani spune că, în dimineața Floriilor, domnitorul chiar dădea celor prezenți ramuri înverzite de pomi și flori albe culese de pe câmp, și slujea el însuși liturghia.
De asemenea, de Florii, oamenii merg la biserică cu ramuri de salcie, pe care le duc cu sfințenie și care, mai apoi, împodobesc icoanele. Obiceiul amintește de ramurile de finic și de măslin pe care le purtau mulțimile când l-au întâmpinat din toată inima pe Iisus Hristos, la intrarea sa în Ierusalim. Salcia este păstrată tot anul, căci se crede că are puterea de a tămădui numeroase boli. Femeile în vârstă din mahalale își luau și ele mâțișori de salcie, pentru a-i folosi la nevoie, căci adesea se făcea cu ei descântece și vrăji.
În seara acestei duminici încep în biserici slujbele Deniilor din Săptămâna Patimilor. Este o zi în care nu se lucrează, dar se poate mânca pește, căci se dă dezlegare. În schimb, nu se mai mănâncă urzici, pentru că, de Florii, plantele înfloresc și nu mai sunt bune de consum.
Ultima săptămână a postului Paștelui
Săptămâna Patimilor este ultima din postul Paștelui, iar ziua cea mai însemnată este Joia Mare sau Joia Neagră.
În cele trei nopți din Săptămâna Mare – duminică spre luni, luni spre marți și marți spre miercuri -, Vodă mergea cu toată boierimea la biserica Curții Domnești și asculta utrenia, adică slujba de dimineață.
Miercuri dimineața se făcea maslu (ungerea cu ulei sfințit, însoțită de rugăciuni) în spătăria cea mică, unde se adunau toți boieri Curții care primeau, din nou, lumânări din ceară. Maslul îl făcea mitropolitul, ajutat de arhierei și preoții Curții. După ce lua sfârșit ceremonia, marele vistiernic dădea cu mâna sa mitropolitului patru galbeni, arhiereilor câte doi, iar preoților unul singur. După maslu, fiecare boier mergea în fața voievodului să-și ceară iertare dacă l-a supărat cu ceva.
În Joia Mare, boierii își cereau iertare de la Vodă
Joia Mare era ziua rezervată împărtășaniei domnului, a boierilor și a întregii curți domnești. Era numită și ”Joia Pocăinței”.
Dacă Del Chiro afirma, referindu-se la domnia lui Constantin Brâncovenau, că ziua de joi era cea a împărtășaniei, Antim Ivireanul spunea că boierii se cuminecau unii joi, iar alții, sâmbătă ori duminică.
În Joia Mare, domnitorul mergea din nou la biserica domnească, cu toată boierimea. Slujba religioasă o ținea tot mitropolitul țării, însă de această dată doar cu preoții Curții Domnești, cu doi sau trei diaconi. După ce slujba se încheia, domnitorul mergea la toate icoanele, se închina și își cerea la rândul său iertare, în edificiul sfânt și era împărtășit cu sfintele daruri, după care se întorcea la strana sa. După domnitor urmau feciorii săi și apoi toți boierii, în funcție de rang.
Când se încheia întreaga ceremonie religioasă, se întorceau toți la spătărie, unde erau cinstiți de către domnitor cu câte un pahar cu vin și apoi cu nelipsita cafea.
Obiceiul spălări picioarelor
Tradiția cerea ca să se facă ”spălarea picioarelor”, obicei pierdut mai apoi cu totul. La 1762, aceasta nu era o ceremoie obligatorie, ci se îndeplinea la dorința voievodului, participând la ea atât domnitorul și boierii, cât și doamna, cu jupânesele ei.
Obiceiul s-a ținut la Curtea Domnească din București mai strict decât în orice altă țară europeană din Apus. El se desfășura în curtea palatului domnesc, dacă timpul o permitea, iar cel ce o săvârșea era mitropolitul țării, după rânduiala bisericii.
Acesta începea prin a-și alege preoții care urmau să joace rolul celor 12 apostoli. Înainte de a începe spălarea picioarelor ucenicilor săi, mitropolitul primea de la vistierie o fotă din cele bune, pe care o punea de jur-împrejurul său, ca pe un șorț, un burete și un prosop din cel mai bun. Alături de el se așeza un vas de argint, precum și ibricele de argint. Unul dintre preoți sau dintre diaconi citea Evanghelia lui Ioan, pasajul în care este amintit că Iisus spală picioarele ucenicilor săi, dar în așa fel încât toate acțiunile mitropolitului să corespundă cu versetele din Biblie.
Domnitorul trecerea în revistă armata
În Joia Mare, domnitorul mai avea o sarcină de îndeplinit: el trebuia să treacă în revistă straja domnească, alături de mai multe steaguri (companii) de ostași. Fiecare steag avea aproximativ 50 de oameni, fiind conduși de o căpetenie. Mai erau două steaguri de vânători, alcătuite fiecare tot din 50 de oameni și conduse de un vătaf, a cărui unică grijă era aceea a vânatului domnesc, fiind scutit în acest scop și de bir. Din strajă mai făceau parte și roșiorii, aproxiamtiv o sută de ostași, numiți așa după culoarea hainelor pe care le purtau.
Cămărașii curții îi strigau de pe o listă, iar ei se prezentau pe rând, cu armele în mâini. Trecând prin fața domnitorului, își descărcau cu zgomot puștile. Cel căruia nu-i lua foc pușca era șters de pe listă.
