Mergi direct la conținut »
Scandal între un polițist și un șofer care a respectat recomandarea Poliției Române și a prezentat documentele la geamul portierei
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Scandal între un polițist și un șofer care a respectat recomandarea Poliției Române și a prezentat documentele la geamul portierei

Un agent a lăsat un tânăr fără permis şi fără certificatul de înmatriculare, după ce acesta i-a arătat documentele pe geam, aşa cum recomandă chiar Poliţia Română pe pagina de Facebook.

De Denisa Dudescu,

Totul s-a întâmplat marţi, în localitatea Bughea de Jos, din judeţul Argeş.

Oprit de un poliţist pentru a i se verifica declaraţia pe proprie răspundere, un şofer din Câmpulung i-a arătat toate documentele agentului pe geamul lateral. Exact aşa cum recomandă Poliţia Română într-un video postat pe contul de Facebook.

„Dă actele, nu văd foarte bine, e vreo problemă?”, a spus poliţistul, dar şoferul a refuzat, ca măsură de autoprotecție.

Discuţia dintre cei doi a degenerat rapid. Ameninţat că i se va lua talonul că “aşa vreau eu, găsesc eu un motiv să ţi-l iau”, conducătorul auto a sunat la 112, spunând că se simte ameninţat de către agent.

Într-un final, poliţistul l-a invitat la secţia din Câmpulung. Când a ieşit, tânărul a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ cu discuţia pe care a avut-o cu poliţistul şi a menţionat într-un mesaj că a fost amendat cu suma de 1.100 de lei şi că i-au fost luate permisul şi certificatul de înmatriculare.

Explicaţia a venit din partea IPJ Argeş. “A fost luată măsura reținerii permisului de conducere, ca urmare a nerespectării dispozițiilor polițistului rutier, și a certificatului de înmatriculare pentru uzura anvelopelor în limita care pune în pericol circulația pe drumurile publice. Poliţistul i-a dat sancțiuni minime: 580 de lei pentru fiecare abatere”, a transmis IPJ Argeș pentru Libertatea.

Mai mult, inspectoratul a anunţat începerea unei verificări a modului în care a acţionat agentul de poliţie. Mai ales că toți polițiștii au primit echipamente de protecție, iar agentul argeşean era echipat doar cu mănuşi, dar fără mască.

Close
Închide
  Close