Polițiștii din Calafat au fost alertați, duminică seară, printr-un apel la 112 de un bărbat de 45 de ani, din localitate, care a semnalat producerea unui accident rutier la intrarea în Craiova. La fața locului, autoritățile au găsit autoturismul implicat în accident și, lângă acesta, un bărbat de 45 de ani, care a declarat că fusese pasager în vehicul, relatează Gazeta de Sud.
Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale și s-a prezentat ulterior la spital, conștient și cooperant. Șoferul mașinii nu a fost găsit la locul accidentului, stabilindu-se că a părăsit zona pe jos, într-o direcție necunoscută, imediat după impact.
În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat rapid pe conducătorul auto: un bărbat de 41 de ani din Calafat.
Acesta conducea autoturismul pe DN 56, din direcția Craiova – Calafat, iar la intersecția cu sensul giratoriu a pierdut controlul volanului, lovind bordura scuarului ce separă sensurile de mers. În urma impactului, mașina a fost proiectată pe postamentul sensului giratoriu.
Șoferul a fost găsit ulterior pe strada Nicolae Bălcescu din Craiova și condus la sediul poliției pentru cercetări. Testele efectuate au indicat o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și un rezultat pozitiv privind posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei și prezenței drogurilor în sânge.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat.
Ttyy 17.02.2025, 23:30
Masina de bugetar, ca din privat supraimpozitat nu se poate cumpara.