Un adolescent de 15 ani a fost implicat într-o urmărire spectaculoasă pe autostrada A8 din Franța, în apropiere de Cannes, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind urmărit de poliție în timp ce conducea și cu 200 km/h, relatează La Provence.
Atât șoferul, cât și pasagerul său au fost prinși în cele din urmă după ce au încercat să scape înot, aruncându-se în râul Var.
Incidentul a început în jurul orei 2:30, când o patrulă de poliție a observat un tânăr cu un comportament suspect în centrul orașului Cannes.
Acesta s-a urcat într-un BMW chiar sub privirile agenților. Polițiștii au încercat să-l oprească pentru control, însă șoferul a refuzat să se conformeze și a demarat în viteză.
A urmat o cursă de aproximativ 40 de kilometri, timp în care mașina a fost urmărită constant de forțele de ordine, atingând viteze de până la 200 km/h pe autostrada A8.
Urmărirea s-a încheiat în localitatea Carros, unde BMW-ul s-a izbit de un alt autoturism.
Situația a devenit și mai neobișnuită când cei doi ocupanți ai mașinii au încercat să fugă pe jos și au ales să se arunce în râul Var.
Poliția i-a capturat la scurt timp: unul dintre ei plutea la suprafață, iar celălalt era purtat de curent.
În urma verificărilor, în autoturism a fost descoperit un pistol. S-a stabilit că șoferul avea doar 15 ani, iar pasagerul său era un tânăr de 18 ani. Ambii au fost reținuți de autorități.
Ceacafa 18.01.2026, 22:46
sofer la 15 ani? nuuuuuu, ala nu era sofer ca nu facuse scoala de soferi.