Un șofer român de TIR a murit în noaptea de luni spre marți, pe autostrada A43, din Modane, Franța, după ce camionul său a traversat benzile pe sens invers, informează rețeaua de posturi radio France Bleu.
Din primele informații, accidentul ar fi avut loc din cauza faptului că șoferul român de TIR s-ar fi simțit rău.
În urma acestui incident, autostrada din Franța a rămas închisă mai multe ore, în noaptea de luni spre marți.
În jurul orei 1 dimineața, un TIR care circula pe autostrada Maurienne în direcția Italiei a lovit barierele de protecție și a traversat benzile de pe contrasens.
Din fericire, șoferul român de TIR nu a lovit alte vehicule, deoarece traficul era foarte redus la acea oră din noapte.
Șoferul de naționalitate română, în vârstă de 55 de ani, a murit în urma acestui accident.
Autostrada A43 din Franța a rămas închisă câteva ore, pentru ca echipele de intervenție să poată interveni.