Soldatul Maksim, devenit simbol al frontului ucrainean, salvat ca în filme cu o dronă după 33 de zile de supraviețuire în condiții aproape imposibile

Olena, în vârstă de 39 de ani, comunica zilnic cu soțul ei, un ofițer în armata ucraineană mobilizat pe un sector de luptă din regiunea Donețk. Așadar, când a pierdut contactul cu Maksim, în vârstă de 33 de ani, pe 24 septembrie, a devenit extrem de îngrijorată. A doua zi a contactat armata și a primit imediat un răspuns. De atunci, au urmat cele mai chinuitoare cinci săptămâni din viața ei. Deși i s-au ascuns informații, femeia este recunoscătoare pentru faptul că soțului ei este în viață.

Maksim nu a fost doar protagonistul uneia dintre cele mai incredibile salvări de pe front, dar evacuarea sa, finalizată pe 27 octombrie, demonstrează că nu numai dronele aeriene și navale modelează cursul războiului. Vehiculele terestre fără pilot (UGV), controlate de la distanță, joacă și ele un rol crucial. Un astfel de vehicul, echipat cu un fel de sarcofag metalic pentru a proteja corpul, a fost folosit pentru evacuarea lui Maksim. Soldatul chiar a reușit să supraviețuiască exploziei unei mine și unui atac cu drone efectuat de ruși asupra sa în timpul operațiunii de salvare.

Capcanele de pe front

Pe 24 septembrie, Maksim și grupul său au fost însărcinați să livreze provizii și baterii unor camarazi de pe front. Grupul înainta pe jos când Maksim a călcat pe una dintre minele mici ascunse de ruși nu pentru a ucide, ci pentru a răni. În cele din urmă, piciorul său drept a trebuit să fie amputat. Este una dintre informațiile pe care Olena nu le-a știut.

Ajutarea unui soldat rănit pe linia frontului necesită resurse, mai ales dacă, ca în acest caz, are loc într-o zonă aflată sub controlul inamicului și care este monitorizată constant de drone.

Supraviețuire în condiții aproape imposibile

Grav rănit la picior, Maksim a fost lăsat în grija unui camarad de arme, într-un cătun aproape distrus. Dar, după alte două zile, este rănit din nou, de data aceasta la braț, de un dispozitiv exploziv. Invadatorii ruși veneau ocazional în cătun, în perechi sau grupuri mici, pentru a ocupa poziții de luptă. Makksim și camaradul său de arme se ascundeau atunci în ceea ce ei numesc „biblioteca satului”. Convenția de la Geneva interzice atacurile asupra militarilor răniți, dar realitatea stă cu totul altfel pe câmpul de luptă.

„Camaradul meu a găsit niște conserve și apă în casele care erau mai mult sau mai puțin intacte. Ieșea când dronele erau mai puțin active. Primele săptămâni au fost grele: fără apă, fără mâncare, fără analgezice în timp ce mă ajuta să-mi tratez rănile”, mărturisește Maksim. Abia mai târziu, camarazii săi au reușit să le livreze provizii și medicamente cu ajutorul unei drone.

Maksim nu vrea să ofere detalii despre soldatul care l-a îngrijit în acea lună lungă, deoarece acesta se află acum în prima linie. Îi mulțumește însă din suflet pentru ajutor: „Fără el, nu aș mai fi în viață acum”. „Aștept să iasă de acolo ca să-l îmbrățișez” în semn de recunoștință, adaugă Olena.

Operațiunea Gver

Batalionul I Medical a plănuit atunci Operațiunea Gver pentru salvarea lui Maksim. Oamenii implicați în operațiune au încercat în mod repetat să trimită UGV-uri și drone aeriene, dar nu au reușit să ajungă la „țintă”. La un moment dat, un UGV a ajuns destul de aproape de poziția lui Maksim și a camaradului său, dar a fost bombardat de ruși. În cele din urmă, un model Maul, fabricat în Ucraina, a ajuns la „țintă” din a șaptea încercare.

„Vremea era favorabilă pentru manevrarea dronelor terestre. La începutul nopții începuse să plouă. Am stat întinși și am așteptat până când a sosit vehiculul. Nu-mi amintesc cât era ceasul. Am auzit motorul și am confirmat prin radio că sosise. Camaradul meu a ieșit, a deschis vehiculul, după care s-a întors după mine. M-a ajutat să cobor, am urcat, a închis ușa și a început să se miște”, își amintește Maksim.

Șase de ore critice

Într-un centru de operațiuni, fiecare mișcare este monitorizată de o duzină de soldați pe mai multe ecrane.

„Am simțit două explozii. Una lângă dronă și alta când vehiculul a lovit mina, dar a continuat să meargă”, adaugă soldatul. „În timp ce înainta, îmi era teamă că ar putea fi distrus, că s-ar putea opri și că aș putea rămâne blocat acolo la mijloc”, dezvăluie el. „Apoi am început să mă simt obosit. Era incredibil de cald în interior din cauza motorului. Voiam doar să ajung acolo cât mai repede posibil, în timp ce la radio auzeam încontinuu: «Mai e mult, mai e mult».

Operațiunea a durat cinci ore și 58 de minute, timp în care vehiculul coordonat de la distanță Maul a parcurs 64 de kilometri cu cei doi soldați la bord, dintre care 37 doar cu trei roți din cauza minei care a explodat și l-a rănit din nou pe Maksim. Maksim și-a pierdut în cele din urmă piciorul drept, dar „capsula blindată i-a salvat viața”, se arată într-un comunicat.

Kievul salută o operațiune legendară

Armata ucraineană este sigură că operațiunea va intra în istorie ca un exemplu modern de evacuare a victimelor de război. De altfel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a grăbit să-i felicite și să-i decoreze pe soldații implicați într-o operațiune de evacuare catalogată drept „legendară”.

Olena, mai vorbăreață decât soțul ei, își amintește că în acele 33 de zile s-a agățat de prezența fiului ei de 14 ani ca de o gură de oxigen: „Au fost momente pozitive, ca atunci când a comunicat cu mine prin intermediul comandanților săi și i-am auzit vocea, chiar dacă nu mi-a spus niciun cuvânt despre rănile sale. În timp ce îi ascultam vocea, nici măcar nu bănuiam că era rănit. Îmi spunea: «Dragă, te iubesc, totul este bine”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE