Finanţistul a fost creditat cu "multă" şi "foarte multă" încredere de 48 la sută dintre respondenţii care au participat la sondajul realizat de Inscop Research. Locul doi a fost adjudecat de premierul Victor Ponta care a întrunit 43 la sută dintre aprecierile celor intervievaţi. Românii nu au uitat perioada de prosperitate pe care au cunoscut-o în vremurile când Călin Popescu-Tăriceanu era premier şi i-au acorat acestuia 34 de procente de încredere care l-au situat pe poziţia a treia a clasamentului. Candidatul oficial al USL pentru viitoarele alegeri prezidenţiale şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a acumulat 32% din încrederea românilor şi ocupă locul patru, în afara "podiumului". În schimb, Traian Băsescu, actualul preşedinte al ţării, este în cădere liberă, fiind cotat la numai 21% încredere.
Dezastru, însă, pentru candidaţii dreptei din afara USL. La subsolul clasamentului au ajuns, în opinia celor intervievaţi de specialiştii Inscop Research, multe nume grele ale politicii româneşti. Toţi posibilii „prezidenţiabili" înregistrează cote de încredere sub 30%. Mihai Răzvan Ungureanu obţine 29%, Vasile Blaga - 19%, iar Elena Udrea şi Emil Boc sunt cotaţi fiecare cu 18% încredere, fiind percepuţi drept vinovaţi pentru slaba gestionare a guvernării în mandatele premierilor democrat-liberali.
Social-democraţii şi progresiştii strâng cele mai multe dintre opţiunile de vot ale românilor (40%) urmaţi de liberali şi conservatori cu 23,5%, democrat-liberali (14,1%), PP-DD (9%) și UDMR (5,3%).
Diferenţa dintre social-democraţi şi liberali nu reprezintă o surpriză, ea confirmând volumele inegale de alegători ale celor două partide mari.
De asemenea, cercetarea surprinde şi un bazin mare de populaţie mai degrabă neinteresată de partidele politice: 18,4% nu sunt hotărâţi cu cine să voteze, 10,9% declară cu nu merg la vot şi 10% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
Sondajul a fost realizat de Inscop Research în perioada 21-28 februarie 2013. Volumul eșantionului a fost de 1066 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.