„Nu vor fi restricții pentru cei nevaccinați, niciun fel de restricții, însă vor fi avantaje pentru cei vaccinați. Toate ipotezele nu dezavantajează persoanele nevaccinate, indiferent că vorbim de elevi sau de cadre didactice, dar in mod firesc cei vaccinați vom vedea ce avantaje au cei vaccinați în aceste scenarii”, a spus Sorin Cîmpeanu, conform Hotnews.
Conform ministrului Educației, există propuneri de creștere a pragului ratei de infectare până la care școlile să rămână deschise, față de cele de anul trecut, când au existat praguri de 1%, 3% și 6%, în diferite scenarii.
„Până acum, știți foarte bine că erau scenariile deja cunoscute, școlile rămâneau deschise până când localitatea atingea pragul de 1 la mie rată de infectare. Există propunerea de ridicarea acestui nivel până la care școlile rămân în totalitate deschise”, a mai precizat ministrul Educației, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
„Atunci când se va depăși acest prag, vom vedea ce măsuri trebuie luate”, a adăugat el, referindu-se la pragul de la care nu se va putea merge la școală fizic.
Ședință la Guvern vineri dimineață
Vineri, 20 august, la ora 10:00, la solicitarea premierului Florin Cîțu, va avea loc o discuție la Guvern despre aceste măsuri.
La ședință vor participa ministrul Sănătății și Ministerul Educației, reprezentantul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, reprezentantul Comitetului Național pentru Vaccinare, reprezentantul INSP și un reprezentant al Administrației Prezidențiale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro