Sorin Grindeanu a anunțat că PSD decide dacă iese de la guvernare după ce se votează bugetul în Parlament

 6 comentarii

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, 16 martie, că social-democrații vor mai convoca o ședință de partid, după ce bugetul pe 2026 va fi votat în Parlament, adică după 19 martie, și vor decide dacă mai rămân la guvernare.

„Ştiţi că noi am anunţat mai demult, de la începutul lunii decembrie, că imediat după buget vom face acea consultare internă. În primul rând vom face, dacă vreţi, o radiografie a activităţii noastre în guvern, a miniştrilor PSD şi după aceea, bineînţeles, vom analiza activitatea întregului guvern”, a spus Sorin Grindeanu, aflat la Parlament.

„Iar cei aproape 5.000 de colegi din PSD, aşa cum au votat intrarea de bună-credinţă în această coaliţie, vor decide în cunoştinţă de cauză dacă PSD decide să iasă de la guvernare”, a adăugat el.

Amintim că situația politică din coaliția PSD-PNL-USR-UDMR este extrem de complicată. PSD este principalul adversar al premierului Ilie Bolojan, iar președintele partidului, Sorin Grindeanu, a recunoscut în ianuarie că vrea ca Bolojan să plece, pentru că este inflexibil, nu ține cont de propunerile primite în coaliție și împovărează românii cu taxe și impozite mărite, dar a precizat că nu este momentul, ținând cont că mai trebuie puși șefii serviciilor secrete și deocamdată nu există un buget pe 2026.

Mai amintim că Grindeanu a declarat ieri, 15 martie, după ședința Consiliului Politic Național de la Vila Lac, că social-democrații vor vota bugetul în Parlament pe 19 martie, dar vor depune amendamente în sprijinul celor vulnerabili, chiar dacă acestea vor fi cel mai probabil respinse. În final, i-a transmis premierului Bolojan că, după ce bugetul va fi votat, vor urma „consecințe politice”.

La rândul său, Bolojan a răspuns că PSD minte folosind populisme și a transmis că social-democrații au o retorică de tip AUR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    ctintiri 16.03.2026, 19:16

    mai bine ar iesi din tara ....

  • Avatar comentarii

    PetruDoru 16.03.2026, 19:19

    Prosti si corupti.....PSDistii vor lasa cioLanul la ........PASTELE CAILOR! Niste HISTRIONI!😀

  • Avatar comentarii

    Coralya50 16.03.2026, 20:20

    Groaznici.... nu le este rusine dupa tot ce au facut. Voi , imbogatiti din averea statului, tot ametiti oamenii saraci cu pomenile voastre. Rusine sa va fie

  • Avatar comentarii

    viorel57 16.03.2026, 22:11

    Greu alungi cainii de la abator. Deci eu nu cred ca PSD va pleca de la guvernare. Dar le place sa ne tot terorizeze cu amenintarea si cu democratia extrem de greoaie din partid. Cica se consulta, vor hotari functie de ce decid membrii de partid... Bla, bla... Mai crede cineva in gargara de acest fel? Se pare da. Sunt multi care nu vad inca abatorul. Restul sunt cainii

  • Avatar comentarii

    misu50 17.03.2026, 08:52

    Eu il iubesc pe Grindeanu pt. ca a dus psd-ul de la 22% cu Ciolacu, la 16% saptamana trecuta...Daca il prapadeste de tot va fi erou national!

ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește