Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat vineri că lotul 1 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa, se va da în circulaţie la sfârşitul acestui an, informează Agerpres.
„Se lucrează bine pe lotul 1 la Autostrada Piteşti-Sibiu şi sper ca la sfârşitul acestui an primul lot Sibiu-Piteşti să fie dat în circulaţie, ceea ce ar însemna începutul acestui proiect pe care îl tot avem de 30 de ani noi ca ţară, indiferent de cine a fost la guvernare, cine a fost ministru, şi anume trecerea Carpaţilor cu autostradă", a declarat Sorin Grindeanu, după verificarea lucrărilor pe şantierul pasajului de la Drajna.
Ministrul transporturilor a adăugat că din toate datele pe care le are acum, „lotul 1 Sibiu-Piteşti, de la Sibiu la Boiţa, se va da în circulaţie".
Acesta a mai afirmat că la începutul săptămânii viitoare se va semna cel mai mare contract pe care CNAIR l-a avut în istorie, şi anume lotul 3 Sibiu-Piteşti, acesta fiind şi tronsonul cel mai greu, cel din mijloc.
„Odată cu semnarea acestui contract, toate cele 5 loturi de la Sibiu la Piteşti vor avea desemnat un câştigător şi vor intra în execuţie. Asta nu înseamnă că proiectele care interesează şi alte regiuni nu vor avansa”, a mai spus ministrul transporturilor.
Grindeanu a subliniat că sunt premise ca şi tronsoanele 3 şi 4 ale Drumului expres Craiova-Piteşti să fie finalizate înainte de termen.