Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu se află în Vama Veche, potrivit pozelor postate, sâmbătă seară, de cei doi pe rețelele de socializare, prin care au lansat săgeți către Florin Cîțu. „Don't drink and drive” și „Noi suntem aici. Tu?”, au fost mesajele liderilor PSD. În replică, Cîțu le-a spus „vacanță frumoasă până în 2028”.
Sorin Grindeanu a postat o fotografie pe Facebook, de la o terasă din Vama cheche, în care apare alături de Marcel Ciolacu. Alături de ei este primarul PSD din Limanu, comuna de care aparține Vama Veche, Daniel Georgescu, care spunea, în urmă cu câteva luni, că premierul nu este binevenit în localitatea sa.
În fața edilului e un pahar de bere, în fața liderilor PSD două pahare cu apă, lângă o sticlă de apă plată. „Dont drink and drive ;)”, a scris Grindeanu în explicația care însoțește poza, o aluzie la reținerea premierului, în SUA, în urmă cu 20 de ani, pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice.
O fotografie similară a postat și președintele PSD, dar cu mesajul: „Florin, noi suntem aici. Tu?!”. Face referire la afirmațiile premierului că va merge în Vama Veche.
Răspunsul premierului la ironii
După câteva ore, premierul Cîțu a dat replica. A redistribuit imaginea lui Ciolacu pe Instagram Story: „Vacanță frumoasă până în 2028”.
Altfel spus, premierul le-a transmis liderilor PSD că vor pierde și alegerile parlamentare și prezidențiale care vor avea loc în în următorii ani.