Prințul Henrik al Danemarcei, în vârstă de 83 de ani, a fost întotdeauna nemulțumit de faptul că nu a primit titlul de rege, deși este căsătorit cu regina Margareta a II-a.

Deşi era așteptat ca aceștia să fie înmormântați în același loc, la catedrala Roskilde, se pare că prințul nu își dorește acest lucru. S-ar putea spune că a aplică întocmai expresia “până ce moartea ne va despărți”, căci el vrea să își doarmă somnul cel veșnic în alt loc.

Mai mult, soția sa, în vârstă de 77 de ani, i-a acceptat decizia. “Nu este un secret faptul că mulți ani prințul a fost nemulțumit de rolul său și de titlul pe care l-a primit în monarhia daneză. Decizia de a nu fi îngropat lângă regină este o consecință a faptului că nu a fost tratat în mod egal cu soția  sa”, a declarat directorul de comunicare al Royal Danish House.

Prințul Henrik, care s-a născut în Franța în 1934, s-a retras din viața publică în urmă cu un an. Anunțul că nu va fi îngropat lângă soția sa a stârnit speculații conform cărora acesta nu dorește nici să fie îngropat în Danemarca, însă Casa Regală daneză a respins aceste zvonuri.


Citește și: Cod roșu de caniculă în următoarele două zile. 12 județe sunt afectate


Foto:EPA/Arhivă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.