Starea de spirit la coadă la apă în Breaza și Băicoi, Prahova: „Am ajuns să stăm cu mâna-ntinsă pentru greșelile unor incompetenți!”

 3 comentarii
împărtirea apei potabile în Breaza, Prahova
Reportaj

Peste 100.000 de oameni din 12 localități din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă curentă din 29 noiembrie. Criza implică șase instituții publice, care n-au prevăzut că lucrările la barajul Paltinu vor duce la înnămolirea acestuia și, în consecință, la oprirea stației de tratare de la Voila.

Autoritățile județene și centrale au decis să împartă populației apă îmbuteliată pentru consum și apă nepotabilă, în cisterne, pentru treburile casnice. După cinci zile de criză, statul a scos la bătaie din rezerva sa și toaletele ecologice, care urmează să fie amplasate în orașele și comunele sinistrate.

Polițiștii locali, luați la rost de cetățeni

La fel cum au procedat locuitorii din Fukushima, regiunea Tohoku, în martie 2011, oamenii din Băicoi și Breaza, județul Prahova au format în decembrie 2025 cozi ca să primească apă de băut. Stau la coadă și pentru apa nepotabilă, de care au nevoie la WC și la spălat. La cisterne nu e aglomerație tot timpul, mai mult dimineața.

Doar că în Băicoi și Breaza n-a fost un cutremur de 9 grade, după care să urmeze un tsunami de 15 metri care să avarieze o centrală nucleară. Nu, nimic de genul ăsta. La noi, comuniunea om-natură încă dăinuie, piedică în calea urbanizării care ocolește pudic fundul curții. Noi ne producem singuri catastrofele, în cantități suficiente, chiar excedentare, am putea și exporta, dacă n-ar sta de-a curmezișul tarifele lui Trump.

Românii n-au disciplina nativă a japonezilor, când practică supraviețuirea la dezastre. Coada nu e perfect aliniată. E îmbârligată, mai exact. Sinistrații mai oftează, mai schimbă o vorbă, își plâng un pic de milă, se enervează, drăcuiesc, fac profeții, pariuri, jurăminte, rezoluții pentru noul an, toate astea până își umplu bidoanele și pleacă spre case. Cară cu brațele sau trag după ei biciclete împodobite cu traiste, ca niște animale de povară.

Cară apă și cu mașinile, dar, observă Silviu, un pensionar din Băicoi, „mă costă mai mult benzina să ajung aici decât apa”. Polițista locală care împarte cele două sticle de persoană îi răspunde că așa sunt ordinele. Nu îi poate da în avans porția de apă. „Știu, doar observam, nu vă reproșez, că știu că alții dau ordinele”, răspunde împăciuitor bărbatul.

„Tot sistemul e de vină!”

Pe platoul din fața Primăriei Băicoi, oraș cu 16.700 de locuitori, sunt depozitate sute de baxuri cu apă plată în sticle de doi litri. „Dar cei care nu pot veni singuri, ăia ce fac?”, își relansează observațiile Silviu. „Ne sună și le ducem noi”, răspunde femeia în uniformă.

„Pot să iau și pentru vecina? Că ea e singură în casă, nu poate merge, nu știe să sune”, se interesează o doamnă în vârstă. „Puteți lua și pentru vecina”, spune polițista. „E bolnavă. Nu iese din casă și e chiar lângă mine, gard în gard”, explică suplimentar doamna, gesticulând, să audă și ceilalți de la coadă, să nu se creadă că ia apă în plus din rațiuni egoiste, pentru propria persoană.

Dacă e să indice un vinovat, oamenii de la coadă indică un vinovat eteric. Nu unul cu nume și chip. Ci o fantomă. Adevăratul tată al lui Hamlet. Tătucul. Statul român. „Cine e de vină? Tot sistemul e de vină”, exclamă Geta, soția lui Silviu. „Guvernul trebuie să pice!”. Apoi se oprește, parcă speriată că s-a radicalizat așa rapid. Își cheamă soțul, „să dea el o declarație, așa cum trebuie”.

„Am ajuns să stăm cu mâna întinsă pentru greșelile unor incompetenți, pur și simplu, că altceva nu sunt. E bătaie de joc asta. Pe ei îi doare burta de Ucraina, o să devenim sclavii Ucrainei”, spune Silviu. „Iar noi plătim biruri. Dar ce-a făcut pentru mine statul român? Cu ce mă ajută pe mine? Cu nimic. Ce soluție văd eu la criza asta? Celor din Guvern să le pese de populație, asta e soluția”.

Bărbatul povestește cum a renunțat să mai ceară pensie și pentru orele suplimentare lucrate în foraj, că „oricum mi le impozitau și mi-a fost silă să mai am de-a face cu instituțiile statului român”.

Geta adaugă că ea a supraviețuit unei catastrofe, explozia de la fabrica de armament din Zărnești, din 1983. Silviu își amintește cum a încercat atunci, disperat, să-și găsească soția, după tragedie. Soția alerga pe calea ferată, murdară de fum și de sânge pe față. „Până la urmă, ne-am găsit”, scurtează filmul bărbatul, zâmbind în trecut către acel mic miracol dintr-o zi de groază. „Ăștia care ar vrea să ne batem cu rușii acum... Ei nu știu ce înseamnă război. Să găsești dintr-un om un deget, un picior...”.

„E al dracului de puțină, două sticle pe zi”

Față în față cu greul, oamenii caută în minte ceea ce-i face ușori. Se conving că au mai trecut prin asta. Că au trecut prin multe. Una în plus? Fie, treacă de la ei. Că una în minus există doar în basme și în campanii electorale.

Această bătrână cu căciulă tricotată din lână neagră, cu vestă, pantaloni de trening și patru bidoane de 5 litri în două sacoșe de material nețesut a început ziua luându-și medicamentele pentru inimă. „Pentru că obosesc”. Are 73 de ani și a crescut patru copii. Lua la cotă făina, zahărul, uleiul, mălaiul. Lua pâinea pe caiet, „pe un vocabular din ăla”. Locuiește la jumătate de kilometru de cisterna cu apă nepotabilă, amplasată lângă un monument dedicat lui Mihai Viteazul.

Femeia a bătut drumul împreună cu o vecină mai tânără. „Niciodată, niciodată n-a fost criză de apă în Băicoiul ăsta”, reflectează bătrâna, punând un bidon sub robinetul cisternei. Înainte, când erau legați de rezervorul de la Livadea, era mai bine. Nu le lipsea apa. Nu le lipsea nimic. „De când ne-am schimbat în partea ailaltă, la Paltinu... Bine că ne dă primăria apă, cât o mai avea bani să ne dea. Că toți se plâng acum că nu mai au bani”.

Angajații primăriei distribuie apa potabilă din rezerva de stat, iar primarii sunt văzuți mai des pe stradă, printre cetățeni, de când cu criza. De aceea, localnicii au tras concluzia că autoritățile locale sunt cele care finanțează soluțiile de avarie.

„Nu știu cine e de vină. Aia e, ce să facem. E al dracului de puțină câtă ne dă, două sticle de om pe zi. Nu ajunge să faci și ciorbă, și aia, și aia... Măcar să ne anunțe. Dacă ne anunțau, strângeam apă în butoaie. Avem apometru. O plăteam. Dar strângeam apă. Nici n-a plouat prea mult, că dacă ploua, aveam apă de ploaie”, spune femeia cu căciulă neagră.

Și-a umplut bidoanele, dar încă nu se încumetă să pornească spre casă. „Cred că o să mă opresc de o sută de ori pe drum”. E bucuroasă că n-a prins coadă așa mare. Cu o zi înainte, a așteptat de la opt dimineața până la amiază, să vină pompierii, să umple cisterna.

Spălatul părului la lighenaș. „Jegoși nu stăm!”

Trei bidoane cu câte 5 litri de apă nu înseamnă mare lucru într-o gospodărie. „Cât naiba să ajungă? Te duci cu soția de trei, patru ori la WC și s-a terminat”, râde un domn în vârstă, la rând la cisternă. „Nu e bună decât la baie apa asta”.

„Jegoși nu stăm. Eu m-am spălat pe păr cu apă din asta, într-un lighenaș”, mărturisește un alt pensionar, venit după apă cu mașina, împreună cu soția și nepotul. „Da, așa este, întâi am fiert bine apa, apoi s-a spălat”, confirmă soția. „Dar farfuriile nu le spăl cu apă din asta. Le spăl cu apă minerală”.

Toate școlile și grădinițele din localitățile afectate sunt închise. De aceea nepotul poate ajuta la încărcat portbagajul cu bidoane. Bunicul lui comentează: „Fac școală online. Numai școală nu e aia. Noroc că soția mea a fost cadru didactic, îl mai ajută. Dar nu toți au pe cineva să-i ajute...”.

Manager spital: „Se cară totuși apă cu gălețile, suntem empirici”

La Spitalul Orășenesc Băicoi, toți pacienții au fost externați sau transferați. Cu excepția celor 40 de pacienți de la secția Psihiatrie - Cronici.

„Am avut un caz de suspiciune de AVC. O femeie căzută în casă. A luat-o ambulanța, a adus-o la noi, am trimis-o la Ploiești, la Județean. A zis ministrul sănătății că vor prelua cazuri și spitalele din București. Asta n-o să fie. Asta n-o cred. Știu cum e, de când lucram la Ploiești. Ne rugam ca pentru părinții noștri să preia un pacient cei din București. Ca pentru părinții noștri!”, spune un angajat al spitalului din Băicoi.

În aceeași clădire, funcționează și substația de ambulanță. Salvările sunt parcate, în așteptare. „Secția UPU funcționează. Pentru băut sau luat pastile, folosim apă din sticle. Putem trata urgențe minore. Pentru WC, folosim găleata. Ne-au pus o cisternă aici, în față”.

Holurile spitalului sunt neobișnuit de goale. Goale ca în pandemie, „că și atunci a fost greu”, rememorează managera Andreea Irimescu.

„Situația este sub control. Nu e simplu, să ne lămurim. Să nu se înțeleagă că am putea funcționa fără apă pe termen nelimitat. Am trecut mai greu prin COVID. Am fost spital-suport, trei ani, știm ce înseamnă. Ne adaptăm. Dar, sincer, dacă lucrurile trenează și săptămâna viitoare, va fi greu. Va fi greu! Se cară totuși apă, suntem empirici, ca să spun așa, cărăm apă cu gălețile”.

„O să ne taie și gazele!”

Spitalul de boli pulmonare din Breaza nu mai are nici un pacient. Au rămas paznicii, asistentele și medicii.

Restaurantele și fast-food-urile sunt închise. Câteva patiserii și magazinele universale din orașul cu 15.000 de locuitori rezistă. Localnicii la coadă lângă cisterne șoptesc că „patronii ăștia vor să se facă oameni” cu ocazia crizei și au scumpit apa. Dar zvonul nu se verifică în realitate. De fapt, în marketurile locale nu se mai găsește decât apă în sticle mici, de jumătate de litru.

„Noi am avut apă de ploaie într-un butoi de 200 de litri. Ne-a ajuns până acum. Dar nu se știe cât mai durează”, dă din cap o femeie care stă peste drum de Primăria Breaza. „Totul până la apă! Fără apă, nimic nu poți face. Ne temem că se strică și centrala, și tot, stăm și în frig”.

Un alt zvon care circulă printre sinistrați este că „o să ne taie și gazele”. La barul de lângă primărie se vând beri și cafele, dar nimeni nu are chef de glume. Cei câțiva clienți stau la mese gânditori și se uită în lungul șoselei, către stâlpul de iluminat public, înconjurat cu baxuri de apă plată. Stâlpul ăla e axa lumii.

Un angajat al primăriei strigă numele din cartea vieții, iar soția angajatului completează conștiincios într-un tabel. „Câte persoane?”. Apoi cel chemat ia sticlele cu apă și se duce să semneze pe listă.

Puși la zidul nevoilor de bază, oamenii caută în ei dovezi de forță. Tinerețea. Vocabularul cu rația de pâine pentru copii. Salariul bun din foraj, cu care îți permiteai și câte-o cină la BTT Bușteni. Foștii elevi. Nepoții. Ziua de mâine. O tânără se revoltă împotriva unui vecin de coadă. Cere dreptate. „Să vină fiecare să-și ia... Nu să luați iar pentru nu știu câte familii... Să vină fiecare să-și ia apa!”.

Cel mustrat, un bărbat slab, cu voce și mai slabă, se dă mai la o parte și se mulțumește să-l roage numai din ochi pe angajatul primăriei. Până la urmă, după ce justițiara a plecat, omul a primit câtă apă a cerut. Plus dobânda din cer, o ploaie sâcâitoare de toamnă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    tomitan 06.12.2025, 10:22

    "Am ajuns să stăm cu mâna-ntinsă pentru greșelile unor incompetenți!” Ha!ha!Oare in ce categorie intră persoanele care de buna voie si nesilite de nimeni din 1990 si pana in 2025 ,din 4 in 4 ani cu stampila in mana si-au pus in fruntea comunitătii numai incompetenti si corupti?Ii bagam in categoria cu "Pr" sau categoria cu "Id"? Acei incompetenti au ajuns acolo sus ,pe acele functii prin votul populatiei care acum se vaită.Exact precum la Caritas, FNI sau Nordis. Oamenii au ales si acum culeg roadele.Vă mai amintiti de Iulica Ferrari de la PNL? Dar de clanul corupt Cosma de la PSD?Cum au ajuns acolo sus?Prin votul celor care acum se vaită. PS.Eu propun sa facem referendum sa schimbam numele acestei tari din Romania in Caracal.Ne caracterizeaza ca natiei. Iar ptr cei care se plang ca n-au avut noroc in viata ,le recomand sa vizioneze ca terapie" Filantropica".( genial Dinică).Apa, las ca o bagă Sorin Baronul Nordis pe notă.

  • Avatar comentarii

    DanPetrescu 06.12.2025, 11:46

    Uite așa își aduc aminte parțial cum era pe timpul lui Ceaușescu unii își doreau foarte mult întoarcerea la acele timpuri

  • Avatar comentarii

    luter 09.12.2025, 09:14

    nu inteleg de ce se vaita ,nu ei au votat cu doua maini pesede ? sunt oameni de 70 de ani, ce au prins ca si mine, vremurile alea de K ,cu ceasca la butoane .ne-a saracit pe toti ,sa plateasca IDIOTUL datoriile facute tot de el anapoda .in ;89 ungaria avea datorii ca si noi si nu le-a platit ,dupa ;90 sau sters .cand faci greseli in viata suferi ,apoi daca ai discernamant ,realizezi ce trebuie indreptat in viata ta .

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!