Banca austriacă a primit pe 6 mai o scrisoare semnată de secretarul adjunct al Trezoreriei american, Wally Adeyemo. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitoarea înțelegere prin care RBI cumpăra o participație în concernul austriac de construcții Strabag, pentru 1,5 miliarde de dolari. Prin această tranzacție, grupul financiar austriac a dorit să obțină controlul asupra pachetului de acțiuni al omului de afaceri rus Oleg Deripaska, care se află sub sancțiunile SUA.
Scrisoarea Trezoreriei SUA a fost trimisă pe 6 mai, iar pe 8 mai, RBI a renunțat la acordul privind această tranzacție. În ciuda acestui fapt, potrivit unei surse Reuters, autoritățile americane rămân preocupate de afacerile Raiffeisen Bank în Rusia. Potrivit agenției, scrisoarea este cel mai serios avertisment transmis până acum către Raiffeisen.
Un purtător de cuvânt al RBI a declarat că banca și-a „redus semnificativ” activitățile din Rusia și a luat măsuri pentru a reduce riscurile asociate sancțiunilor. „RBI va continua să lucreze pentru deconsolidarea unității sale din Rusia”, a spus purtătorul de cuvânt.
Cu toate acestea, scrisoarea adjunctului secretarului american al Trezoreriei indică faptul că extinderea reală a activităților RBI în Rusia contrazice asigurările date de bancă. Pe 13 mai, Trezoreria SUA a adăugat pe lista de sancțiuni Iliadis JSC, Rasperia Trading Limited și Title LLC, toate fiind asociate cu Oleg Deripaska.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca50676747c845d75621cdabd6101b94.jpg)
În timp ce multe guverne și corporații occidentale au redus radical legăturile cu Moscova de când Rusia a invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani, Austria rămâne legată de Rusia prin conducte critice de gaze, Viena fiind încă un centru pentru plăți în numerar din partea Rusiei și a foștilor săi vecini sovietici.
În scrisoarea avertisment, Adeyemo, al doilea cel mai înalt oficial al Trezoreriei SUA, a declarat că extinderea activităților lui Raiffeisen ar contrazice asigurările pe care RBI le-a dat Trezoreriei că încearcă să se retragă din Rusia.
Adeyemo a avertizat că acțiunile RBI au crescut riscul ca Trezoreria să ia măsuri pentru a restricționa băncii accesul la sistemul financiar american, având în vedere temerile că comportamentul său pune în pericol securitatea națională a SUA.
Statele Unite ale Americii sunt cel mai puternic organism de reglementare din lume, în principal pentru că pot întrerupe accesul unei bănci la dolar, o piatră de temelie a finanțelor internaționale. Pierderea accesului la dolar ar putea duce orice bancă într-o criză.
În scrisoare, Adeyemo a făcut, de asemenea, referire la ordinul executiv al președintelui american Joe Biden care autorizează sancțiuni secundare ale SUA asupra instituțiilor financiare străine care efectuează tranzacții semnificative care implică baza militaro-industrială a Rusiei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_34dbe74726c7f58bcfc05c6a53fa773e.jpg)
Avertismentul pune mai multă presiune asupra Raiffeisen, o punte financiară critică pentru persoanele fizice și companiile rusești către Occident, oferindu-le acces la euro și dolari.
RBI a promis că își va retrage afacerile din Rusia, care oferă un colac de salvare pentru plățile a sute de companii de acolo, după ce a fost supusă presiunii autorităților internaționale de reglementare. Dar, la doi ani de la îneputul războiului, puține s-au schimbat.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanțe al Austriei a remarcat angajamentul băncii de a-și deconsolida afacerile în Rusia și a spus că presupune că toate sancțiunile sunt respectate.
Autoritățile ruse i-au spus clar băncii, care are aproximativ 2.600 de clienți corporativi, 4 milioane de deținători de conturi locali și 10.000 de angajați, că doresc ca aceasta să rămână în țară, deoarece permite plăți internaționale, a declarat o sursă pentru Reuters.
Rusia generează în continuare majoritatea profiturilor RBI, deși acestea au scăzut cu peste o treime în 2023. Experții atribuie dinamica bazei ridicate din 2022, când s-a înregistrat o creștere bruscă a veniturilor Raiffeisenbank din activitățile de plată din cauza tranzacțiilor transfrontaliere, al căror volum a scăzut anul trecut. Grupul continuă să vorbească despre planurile de a părăsi afacerile în Federația Rusă cu prima ocazie, dar piața nu vede încă semne clare de pregătire pentru acest lucru.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_92d74b0637153c8985832ebf962cc444.jpg)
Profitul net anual al RBI în Rusia în 2023 a fost de peste 56% în structura profitului net consolidat al grupului austriac (1,3 miliarde EUR pentru grupul Raiffeisenbank din Federația Rusă din 2,4 miliarde EUR în total).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f35bffebab939260590f39f3a42b051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d1ba7525abe37252d882b48356668181.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c9dd5c6505d141357773be7718349cfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bc635ece0f5bb350c6e521ddd6d191ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_82a8232b0bcfbc3c936de8802a1e7802.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2285aef07d286e4dd0aa0bbc1baa0d1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c5b4d18e0936c436fd6d0d436e6291a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e6915d4aba3e4d64976033eee6afa193.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_954bb08fb02b6fd02b848de76de29a9e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7e67a9aed1a34fd2133dfa1f9b52f34d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_62ed0b943bb0ed0a9d2feed6bd675b15.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_b767cc591ee77427025b5d206cd30dcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0f20d56fa9427983adae921ebf28ccca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_46a29506b1e107f00516eb62f320b5f9.jpg)
ImpotrivaRaului 15.05.2024, 15:34
SUA: "Georgia,fa ca noi sau te amenintam"."Austria,fa ca noi sau te amenintam"."Palestina, fa ca noi sau te amenintam, prin Israel"."Ungaria,fa ca noi sau te amenintam"."Slovacia, fa ca noi sau te amenintam"."Umanitate, stai in genunchi pentru miliardarii nostrii sau te amenintam".Zi de zi de zi de zi zi, SUA tipa numai amenintari, sanctiuni, drepturi de veto,limitari,monitorizari, bineinteles....Pentru pace si democratie!
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 16.05.2024, 01:39
ImpotrivaRaului • 15.05.2024, 15:34
SUA: "Georgia,fa ca noi sau te amenintam"."Austria,fa ca noi sau te amenintam"."Palestina, fa ca noi sau te amenintam, prin Israel"."Ungaria,fa ca noi sau te amenintam"."Slovacia, fa ca noi sau te amenintam"."Umanitate, stai in genunchi pentru miliardarii nostrii sau te amenintam".Zi de zi de zi de zi zi, SUA tipa numai amenintari, sanctiuni, drepturi de veto,limitari,monitorizari, bineinteles....Pentru pace si democratie!
Da, SUA ameninţă aproape zilnic cu atacuri nucleare, SUA şi-a atacat doi vecini în ultimii ani, SUA a anexat bucăţi din ei, SUA îi ameninţă cu invazia pe toţi ceilalţi (cu excepţia Chinei). Da, tot americanii-s cei răi.
VolodimirZelenski 15.05.2024, 17:02
ImpotrivaRaului • 15.05.2024, 15:34
SUA: "Georgia,fa ca noi sau te amenintam"."Austria,fa ca noi sau te amenintam"."Palestina, fa ca noi sau te amenintam, prin Israel"."Ungaria,fa ca noi sau te amenintam"."Slovacia, fa ca noi sau te amenintam"."Umanitate, stai in genunchi pentru miliardarii nostrii sau te amenintam".Zi de zi de zi de zi zi, SUA tipa numai amenintari, sanctiuni, drepturi de veto,limitari,monitorizari, bineinteles....Pentru pace si democratie!
Inlocuieste "SUA" cu "Ruzzia" si ce aberezi acolo va avea sens.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.