Autoritățile din Texas precizează că Facebook a încălcat protecţia vieţii private prin tehnologia de recunoaştere facială, care a colectat datele biometrice a milioane de texani fără consimţământul acestora

Potrivit unei persoane familiarizate cu situația, care a vorbit pentru Wall Street Journal, Texas urmărește să obțină sute de miliarde de dolari drept despăgubiri civile.

„Aceste pretenţii sunt lipsite de fundament şi ne vom apăra cu putere”, a transmis un purtătot de cuvânt al companiei Meta, care deține rețeaua Facebook.

Compania a declarat într-o postare pe blog din noiembrie că închide un sistem de recunoaştere facială şi că va şterge informaţiile a peste un miliard de oameni. Aceasta a citat preocupări cu privire la utilizarea tehnologiei şi incertitudinea legată de regulile privind utilizarea acesteia.

De asemenea, Meta a fost de acord să plătească 650 de milioane de dolari în 2020 pentru a soluţiona un proces din statul Illinois referitor la preocupări similare.

Noul proces, care a fost intentat la o curte de stat din Marshall, Texas, spune că 20,5 milioane de texani au un cont pe Facebook.

„Amploarea abaterii Facebook este uluitoare. Facebook a colectat în mod repetat identificatorii biometrici ai texanilor, fără consimţământ, nu de sute, mii sau milioane de ori, ci de miliarde de ori”, se afirmă în plângere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.