”Steaua României” nu face lumină în scandalul decorațiilor retrase. Iohannis se folosește de o lege ambiguă, iar în Consiliul Ordinului apar Ecaterina Andronescu, Gabi Firea, Mircea Geoană și Șerban Brădișteanu

Comentează
Klaus Iohannis

Miercuri, 11 decembrie 2019, președintele a semnat decretul prin care decorații acordate unor persoane condamnate penal au fost retrase.

Totuși, potrivit legii în vigoare, președintele nu poate face acest lucru în lipsa unei propuneri din partea unui Consiliu de Onoare al ordinului.

  • Potrivit OUG11/1998 republicată, care guvernează funcționarea Ordinului național „Steaua României“, retragerea ordinelor se face de cãtre Președintele României prin decret, la propunerea Cancelariei ordinelor, în baza hotãrârii Consiliului de onoare
  • Pe site-ul Cancelariei ordinelor, parte a site-ului Administrației Prezidențiale, din Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României“ fac parte, printre alții, Ecaterina Andronescu, Gabi Firea, Șerban Brădișteanu, Costin Georgescu
  • Contactați telefonic, doamna Ecaterina Andronescu și domnul Costin Georgescu au confirmat : Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României“ din care făceau parte și-a încheiat mandatul la data de 19 septembrie 2018
  • Direcția de comunicare din cadrul Administrației prezidențiale nu a transmis lămuriri privind existența și componența unui nou Consiliu de Onoare

Scandalul a început de Ziua Națională

Adrian Năstase a primit în 2002 prin decret al președintelui Ion Iliescu, Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Mare Cruce.

În conformitate cu prevederile articolului 16 din OUG 11/1998, care guverneză funcționarea Ordinului național „Steaua României“: „(1) Persoanele cãrora li s-a conferit Ordinul național Steaua României, gradul de Mare ofițer, de Mare cruce sau de Colan, sunt invitate, prin grija Cancelariei ordinelor, la recepțiile oferite de Președintele României cu ocazia Zilei Naționale a României și a Anului Nou“.

Așadar, în baza legii, Adrian Năstase a fost invitat, prin grija Cancelariei Ordinelor, la recepția de Ziua Națională a României. Fostul premier a și onorat invitația, stârnind furia simpatizanților actualei puteri.

Amintim că Adrian Năstase a fost condamnat de două ori la pedepse privative de libertate, în doasarele „Trofeul Calității“ și „Zambaccian“.

În conformitate cu prevederile articolului 17 din OUG nr.11/1998 (republicată, cu modificările ulterioare): „Calitatea de membru al Ordinului Național Steaua României se poate pierde în urmãtoarele situații: a) condamnarea, prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã, la o pedeapsã privativã de libertate; b) pentru fapte incompatibile cu calitatea de membru al ordinului, altele decât cele prevãzute la lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului“.

Opinia publică a cerut, imediat, retragerea Ordinului național „Steaua României“ fostului premier Adrian Năstase. Atent la doleanțele mulțimii, președintele Klaus Iohannis a anunțat, așadar, pe data de 10 decembrie că-i va retrage decorația acordată de Ion Iliescu.

Ușor din vorbe, greu din fapte

Există mai multe acte normative care reglementează sitemul național de decorații. Legea principală este Legea nr. 29/2000 (republicată) privind sistemul național de decorații al României.

Fiecare ordin național are propria lege care îi stabilește funcționarea, gradele, modul de acordare și de retragere a decorațiilor precum și multe alte detalii.

Ordinul național „Steaua României“ a fost insitutiut de Carol I la data de 10 mai 1877. Ordinul a fost desființat în 1948, iar purtarea decorațiilor a fost interzisă de regimul comunist.

Ordinul național „Steaua României“ a fost reinstituit în anul 1998, după 6 ani de tergiversări, prin Ordonanța de Urgență nr. 11/1998.

OUG 11/1998 a fost aprobată și modificată de parlament prin legea nr 77/1999, de atunci aceasta fiind principala prevedere legală care guvernează funcționarea Ordinului național „Steaua României“.

Gradele ordinului sunt: Cavaler, Ofițer, Comandor, Mare ofițer, Mare cruce, Colan. Președintele în funcție al României este șeful ordinului și, pe perioada mandatului are dreptul de a purta la ocazii festive Ordinul național „Steaua României“ în grad de Colan, fără însă a fi și deținător al acestei decorații, cu brevet.

Acordarea Ordinului național „Steaua României“ se face prin decret prezidențial, iar retragerea ordinului se face tot prin decret prezidențial.

Dar retragerea nu este atât de simplă cum îi pare domnului președinte.

Modificarea care îl încurcă pe Klaus Iohannis

În OUG 11/1998, la articolul 24, se descria modalitatea de retragere a ordinului: „Retragerea ordinelor se face de către Președintele României prin decret, la propunerea Cancelariei ordinelor, în baza hotãrârii judecãtorești de condamnare sau, dupã caz, a hotãrârii Consiliului de onoare“.

Acest articol a fost, însă, modificat prin legea nr. 77/1999 și a devenit: „Retragerea ordinelor se face de cãtre Președintele României prin decret, la propunerea Cancelariei ordinelor, în baza hotãrârii Consiliului de onoare“.

Așadar, în acest moment, în conformitate cu legea în vigoare, președintele nu poate retrage Ordinul național „Steaua României“ decât dacă există o hotărâre a Consilului de onoare al Ordinului, nemaiputându-se retrage ordinul doar la propunerea Cancelariei ordinelor, în baza sentinței judecătorești definitive.

Iar alcătuirea și funcționarea Consiliului de onoare al Ordinului național „Steaua României“ este reglementată prin H.G. nr. 1.511/29.11.2005.

Astfel , Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României“ este format din 7 membri, după cum urmează: „a) un membru ales din rândul ordinului în gradul de Cavaler; b) un membru ales din rândul ordinului în gradul de Ofiţer; c) un membru ales din rândul ordinului în gradul de Comandor; d) 2 membri aleşi din rândul ordinului în gradul de Mare Ofiţer; e) 2 membri aleşi din rândul ordinului în gradul de Mare Cruce“.

Cei 7 sunt aleși pentru o perioadă de 5 ani de către cavalerii ordinului, la întrunirile acestora ce au loc cu ocazia zilei ordinului, respectiv 10 mai în cazul Ordinului național „Steaua României“.

Cazul Necolaiciuc, fără hotărârea Consiliului de onoare

Formularea existentă atât în legea nr.29/2000 (republicată) cât și în OUG nr. 11/1998 (republicată) este: „Calitatea de membru al Ordinului național Steaua României se poate pierde în urmãtoarele situații:

a) condamnarea, prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã, la o pedeapsã privativã de libertate […]“.

Importante aici sunt, din punct de vedere legal, cuvintele „se poate pierde“ diferite de un eventual imperativ: „se pierde“. „Se poate pierde“ nu presupune pierderea automată a calității de membru al Ordinului, fiind nevoie, așa cum am deslușit anterior, de o hotărâre a Consiliului de onoare al Odrinului.

În 2017, însă, prin decretul nr. 338 din 28 martie, președintele Klaus Iohannis a decis retragerea „Ordinului naţional Steaua României în grad de Cavaler, acordat prin Decretul nr. 554 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 16 decembrie 2000, domnului Necolaiciuc Mihai“, ca urmare a deciziei penale nr. 1.758 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care Mihai Necolaiciuc era condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.

Specialiștii în drept consultați spun că, în lipsa unei hotărâri a Consiliului de onoare al Ordinului național Steaua României, retragerea ordinului lui Mihai Necolaiciuc s-a făcut cu încălcarea legii.

Consiliul de onoare de pe site-ul președinției

Pentru a retrage calitatea de membru al Ordinului național „Steaua României“ lui Adrian Năstase, așadar, președintele Klaus Iohannis ar avea nevoie de o hotărâre a Consiliului de onoare al Ordinului. Iar obținerea rapidă a unei astfel de hotărâri ar putea fi una dificilă.

Pe site-ul Cancelariei ordinelor, parte a site-ului Administrației Prezidențiale (presidency.ro), Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României“ avea, la data de 11 decembrie 2019, următoarea componență:

domnul Ionel Haiduc, cavaler al Ordinului naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce (preşedinte); domnul Constantin Degeratu, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce; domnul Costin Georgescu, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer; domnul Şerban Brădişteanu, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer; domnul Mircea Geoană, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Comandor; doamna Gabriela Firea, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer; doamna Ecaterina Andronescu, cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

Pentru o hotărâre de retragere a calității de membru al Ordinului lui Adrian Năstase, așadar, ar fi nevoie de 4 voturi „pentru”.

Contactați telefonic, doamna Ecaterina Andronescu și domnul Costin Georgescu au confirmat că mandatul Consiliul de onoare al Ordinului național „Steaua României“ din care făceau parte și-a încehiat mandatul la data de 19 septembrie 2018, Consiliul fiind ales de către Adunarea Generală a ordinului întrunită în data de 19 septembrie 2013, pentru un madat legal de 5 ani.

Nici doamna Andronescu, nici domnul Georgescu nu știu dacă a fost ales un nou Consiliu de onoare al Ordinului.

Patru întrebări și nici un răspuns de la Administrația Prezidențială

Cancelaria ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale este condusă în prezent consilierul de stat Gheorghe Angelescu. Acesta a fost solicitat, de două ori, în cursul zilei de 11 decembrie 2019, să răspundă întrebărilor autorului articolului.

Până la ora finalizării acestui text, biroul de presă/direcția de comunicare din cadrul Administrației prezidențiale nu a transmis lămuriri următoarelor întrebări adresate în scris, prin intermediul e-mail-ului:

1.Care este componența actuală a Consiliului de Onoare al Ordinului național "Steaua României". Este această componență cea publicată pe site-ul presidency.ro la secțiunea https://canord.presidency.ro/ro/decorari/consilii-de-onoare?

2. Dacă aceasta este componența, de ce nu au fost respectate prevederile HG. 1.511/29.11.2005 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare ale ordinelor naţionale Steaua României, Serviciul Credincios şi Pentru Merit?

3. Dacă nu aceasta este componența actuală, de ce nu a fost modificat conținutul site-ului și care este compnența actuală a Consiliului de Onoare al Ordinului Național "Steaua României"?

4. Care este componența actuală a Consiliului de Onoare al Ordinului național "Servciul Credincios", dat fiind că pe site-ul Cancelariei Ordinelor în componența acestui Consiliu de onoare apare și Doamna Zoe Petre, decedată pe date de 1.09.2017?

În acest moment, potrivit legii, inclusiv articolul 19 (fost 24) din OUG nr.11/1989 (republicată), președintele României se află în imposibilitatea de a emite un decret de retragere a Ordinului național „Steaua României“ atribuit lui Adrian Năstase în 2002.

Ilie Năstase și Brădișteanu, condamnare cu amânare, respective cu suspendare

De asemeni, în ciuda speculațiilor din spațiul public, nu pot fi retrase decorațiile lui Ilie Năsatse și Ștefan Brădișteanu. Aceștia au, fiecare, condamnări definitive, dar Ilie Năstase are condamnare cu amânare, iar Ștefan Bărdișteanu are condamnare cu suspendare. Aceste tipuri de condamnări nu se află în codul penal printre condamnările privative de libertate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:20
Sute de mii de copii rămân abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!