Când spui Barcelona, spui Sagrada Familia, Parcul Guell, Casa Batlló sau La Pedrera. Creaţii fascinante ale lui Antoni Gaudi, supranumit “Arhitectul lui Dumnezeu”, pe care nu le ratează nici un turist şi care sunt celebre în lume. Ca multe dintre geniile care au lăsat moşteniri nepreţuite umanităţii, catalanul a fost prea puţin apreciat în timpul său. A avut o viaţă grea şi o moarte nedemnă. Chinuit de reumatism încă din copilărie, Gaudi a fost marginalizat de cei de vârsta lui. Joaca a fost înlocuită cu plimbările impuse de medic pentru a ţine boala în frâu, iar asta i-a dictat, până la urmă, drumul în viaţă. A devenit un fin observator al naturii, care s-a regăsit apoi în creaţiile sale. Încadrate în stilul Art Nouveau, clădirile şi parcul ridicate de el au ceva organic - linii curbe, forme neregulate, combinaţii de fier şi sticlă.
N-a fost însurat şi n-a avut copii
Născut în 1852, al cincilea şi ultimul copil al soţilor Gaudi, Antoni şi-a văzut întreaga familie stingându- se. Doi dintre fraţi i-au murit când aveau 2, respectiv 4 ani. Cel de-al treilea, după terminarea Facultăţii de Medicină, în 1876. Imediat după acesta a decedat mama lui Gaudi, urmată în 1879 de sora lui, a cărei fiică a rămas în grija lui Antoni. Arhitectul şi-a luat atunci nepoata şi tatăl şi s-a mutat cu ei la Barcelona. N-a avut copii şi n-a fost însurat niciodată, singura femeie pe care a iubit-o respingându- i dragostea. Genialul spaniol şi-a găsit un protector în persoana bogatului industriaş Eusebi Guell, pentru care a şi ridicat palatul şi parcul ce-i poartă azi numele. Însă cea mai impunătoare creaţie a sa este catedrala gotică Sagrada Familia, începută în 1883 şi rămasă neterminată. Se lucrează în continuare la ea şi este preconizat să fie finalizată în 2026, la un secol de la moartea arhitectului. Antoni Gaudi s-a stins în vara lui 1926, cu câteva zile înainte să împlinească 74 de ani. În timp ce se îndrepta spre biserică, visătorul arhitect a fost lovit de tramvai într- o intersecţie. Deoarece era îmbrăcat foarte modest, lumea a crezut că e cerşetor şi abia după ce a zăcut minute bune pe caldarâm, pentru că nimeni nu voia să aibă de-a face cu el, a fost dus de un poliţist la spitalul săracilor. Doctorii nu i-au acordat îngrijiri, iar Gaudi a murit pe 10 iunie, după două zile de chin.
Sagrada Familia
Parcul Guell
La Pedrera