La eveniment a fost prezent şi PS Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal care a înmânat managerului Spitalului "Carol Davila", profesor Mircea Penescu, o icoană şi o diplomă din partea patriarhului. După ce a declarat că abia aşteaptă să fie finalizate lucrările la Catedrala Neamului, mizând pe faptul că toţi cei prezenţi au simţul umorului, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a spus un banc despre felul în care Dumnezeu a împărţit cazanul cu inteligenţă: "Când s-a terminat cazanul cu inteligenţă, după ce mai întâi s-a dat cu polonicul, apoi cu lingura şi cu linguriţa şi tot nu a ajuns la toată lumea, Dumnezeu i-a spus Sfântului Petru să dea celor care aşteptau la rând câte o diplomă (...) Este o glumiţă nevinovată şi vă rog să o luaţi în acest sens", a spus Oprescu citat de Mediafax.