Un muncitor a murit pe un șantier din Constanța. Bărbatul de 57 de ani a căzut de la etajul unui bloc în construcție. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Cuprins:
Un bărbat de 57 de ani a murit sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.40, după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcție din municipiul Constanța, potrivit portalului de știri locale Ct100.ro. Polițiștii Secției 1 au fost sesizați prin apel la 112, iar la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul victimei.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 57 de ani, care ar fi executat lucrări de construcții la imobilul respectiv”, au anunțat reprezentanții IPJ Constanța.
Echipajele medicale prezente la fața locului au încercat să intervină pentru salvarea muncitorului, însă aceștia nu au mai putut face nimic pentru muncitorul de 57 de ani. Medicii au constatat decesul victimei pe loc.
„La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei”, au mai transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Potrivit portalului de știri locale, polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia de pe șantier, în cursul zilei de sâmbătă.
„În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment”, au mai transmis autoritățile.
Tragedia de la Constanța amintește de cazul agentului de pază găsit mort lângă un șantier din Balotești. Individul de 57 de ani păzea șantierul respectiv, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs tragedia.