Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, mașina a fost depistată în urma unui control efectuat în zona portuară.

Conform sursei citate, „în data de 18.02.2026, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud – Agigea, împreună cu ofițerii Frontex au efectuat controlul, în incinta unui operator portuar, asupra unui autoturism înmatriculat în Lituania, aflat în posesia unui cetățean din Tadjikistan”.

În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că era vorba de un Lexus, căutat de autoritățile din Canada, care urma să fie trimis în Georgia.

„În urma verificării documentelor prezentate, precum și a seriei de șasiu, polițiștii de frontieră au descoperit indicii clare de falsificare. Ulterior, prin utilizarea seriei de motor, a fost identificată seria reală a autovehiculului, rezultând faptul că acesta era semnalat de autoritățile din Canada ca bun căutat pentru confiscare”, se arată în comunicat.

Mașină Lexus de culoare albă
Mașina era înscrisă în Lituania, pe numele unui cetățean din Tadjikistan Foto: Poliția de Frontieră

Autoturismul, evaluat la 250.000 de lei, urma să fie scos din țară pe cale maritimă.

„Vehiculul, în valoare de 250.000 de lei, urma să fie încărcat pe o navă de tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare) pentru a fi exportat în Georgia”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Mașină Lexus de culoare albă
Mașina urma să fie trimisă în Georgia Foto: Poliția de Frontieră

Mașina a fost confiscată, iar cazul a intrat în atenția anchetatorilor.

„Autoturismul a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. 1 din Codul Penal”, se mai precizează în comunicat.

Luna trecută, un șofer bulgar voia să intre în România cu o mașină de 150.000 de lei, căutată în Italia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.