De la lansarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, autoritățile ruse au deportat aproape 20.000 de copii ucraineni din teritoriile ocupate în țara vecină.

Conducerea de la Kiev a denunțat o răpire în scopul distrugerii identității ucrainene, iar Curtea Penală Internațională a emis, în 2023, un mandat de arestare împotriva lui Vladimir Putin pentru deportări ilegale de copii.

Kremlinul folosește dosarul Epstein împotriva Ucrainei

La rândul lor, autoritățile ruse au susținut că nu i-a răpit pe copiii ucraineni, ci i-a evacuat din calea luptelor. Investigații de presă arată însă că Rusia i-a supus pe acești copii îndoctrinării și a început să-i pregătească pe unii dintre ei pentru a lupta împotriva țării lor.

În contextul publicării a trei milioane de documente din dosarul Jeffrey Epstein, un finanțist american condamnat pentru trafic sexual cu minori și găsit mort în celula sa în august 2019, boții Kremlinului inundă rețelele de socializare cu știri false precum că documentele respective dovedesc că Ucraina este „un centru global al traficului sexual”. În schimb, Vladimir Putin este prezentat ca un „om pios” care a încercat să salveze copiii ucraineni dintr-o rețea legată de Jeffrey Epstein.

Kremlinul și rețelele sale de boți și troli răspândesc de mult timp narațiunea precum că „Ucraina este un centru global pentru traficul sexual”, dar justificarea deportărilor și a invadării pentru a salva copiii de Epstein este un element nou în toată această propagandă.

Postări false vizualizate de milioane de ori

O postare publicată recent pe X și vizualizată de peste trei milioane de ori susține că documentele Epstein „confirmă că Putin nu a răpit copii din Ucraina, ci i-a evacuat pentru a-i proteja de traficul sexual de copii”.

Astfel de afirmații au explodat pe rețelele de socializare, cu peste 15.000 de postări pe X în două zile, potrivit Institutului pentru Dialog Strategic, cu sediul la Londra.

Unele postări susțin chiar că Epstein a încercat să se întâlnească cu Putin pentru a-i zădărnici „eforturile de combatere a traficului de copii”, observă The Moscow Times.

„Ei încearcă doar să sature spațiul informațional cu toate aceste narative pentru a vedea dacă prind” la public, crede Olga Tokariuk, coautoare a raportului.

Aceste postări pot fi folosite totodată pentru a deturna atenția de la presupuse legături între serviciile secrete rusești și Jeffrey Epstein, suspectat că ar fi putut fi un activ de informații pentru Moscova.

Legături controversate între Jeffrey Epstein și Rusia

Documentele publicate de Departamentul american al Justiției arată că Jeffrey Epstein a călătorit de mai multe ori în Rusia după preluarea puterii de către Vladimir Putin, în august 1999. Numele lui Putin apare de peste o mie de ori în corespondența lui Epstein. Într-un schimb de mesaje, Epstein susține că ar fi refuzat o întrevedere mai scurtă cu Putin, cerând „minimum două-trei ore” și „intimitate deplină”, constată The Telegraph.

Epstein a corespondat cu un absolvent al Academiei FSB, Serghei Beliakov, s-a întâlnit frecvent cu defunctul ambasador rus la ONU, Vitali Ciurkin, a angajat-o pe Mașa Drokova, o fostă purtătoare de cuvânt al mișcării de tineret Nașî, asociată Kremlinului și a lăsat cea mai mare parte a averii sale unei tinere misterioase din Belarus, Karina Șuliak.

Una dintre cele mai grave suspiciuni vizează posibila colectare de materiale compromițătoare, iar în acest scop Epstein ar fi avut la dispoziție „tinere din Rusia”. Vladimir Putin a ținut să remarce chiar în fața presei, în 2017, că prostituatele din Rusia „sunt cele mai frumoase din lume, fără niciun dubiu”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

bobo100 13.02.2026, 00:10

O poza ceva cu aceste postari ?

Avatar comentarii

Toni2 13.02.2026, 00:40

Agresiunea rusă a devenit și hoție de copiii ucraineni ceea ce denotă comportamentul deplorabil , sakvatux al armatei bolșevice care pe lângă asta comit violuri, tâlharii, ycuderi de copii, femei, bătrâni cucului bombardează grădinițe, școli, teatre, magazine, centrale electrice și termice, case, blocuri de locuit dicwdind caracterul sălbatic al rușilor cotropitori și fasciști.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.