Lovită și de Italia, UE își pune speranțele în România. Ce cred românii despre viitorul Uniunii

Comentează
Arhiva foto

În timp ce alegerile din Italia arată, din nou, că partidele eurosceptice sunt pe cai mari în vestul continentului, sondajele demonstrează că cetățenii României cred cu tărie în viitorul Uniunii Europene. Doi din trei români (66%) sunt optimiști cu privire la viitorul UE, o statistică mult peste media europeană (57%), conform unui raport național, parte a studiului Eurobarometru standard 88.
De asemenea, cercetarea sociologică mai arată că valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană, în ochii românilor, sunt drepturile omului (34% România, 33% UE), democraţia (32% România, 33% UE) şi pacea (32% România, 40% UE)

“Românii continuă să creadă în Europa și în valorile pe care aceasta le promovează. Avem nevoie de încrederea și dinamismul lor, în construirea viitoarei Uniuni Europene, ale cărei baze se vor pune la summitul de la Sibiu, din 2019, în timpul Președinției române  a Consiliului UE”, a declarat Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene, în legătură cu noua publicație.

Mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, față de 45% media europeană) și în Comisia Europeană (50% față de o medie europeană de 42%). Încrederea în instituțiile naționale este însă mai redusă. De exemplu, 21% dintre români au încredere în guvern.
Pentru următorul an, 35% dintre români declară că situația economică națională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croații și britanicii (39%). Dar când vine vorba de situația economică a Uniunii Europene, unul din doi cetățeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună și foarte bună.
Dacă vorbim despre viitor, 47% dintre români cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia bună, ponderea fiind peste media europeană, cu 17 puncte procentuale. În ce privește România, direcția în care se îndreaptă țara este apreciată drept greșită de 64% dintre respondenții români, în timp ce la nivel european media este de 49%.
Studiile de tip Eurobarometru standard sunt publicate de două ori pe an, vara și iarna, începând cu anul 1974. Exercițiul de iarnă include și publicarea unui raport național pentru fiecare din statele membre, în trimestrul ce urmează publicării datelor generale, acesta analizând în mod specific percepțiile cetățenilor din fiecare țară.
Datele pentru Eurobarometrul standard 88 au fost colectate în România, în perioada 5-12 noiembrie 2017, de compania TNS CSOP. Eșantionul reprezentativ a fost constituit din 1.062 de persoane cu vârsta de 15 ani și peste. Colectarea datelor s-a efectuat prin intermediul unor interviuri față-în-față.



Citește și: Irina Margareta Nistor despre Frances McDormand, desemnată cea mai bună actriță la Oscar 2018

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:20
Un opozant îi îndeamnă pe ruși să participe la „Prânzul păcii” și să voteze împotriva lui Vladimir Putin: „Să vadă lumea câți suntem cu adevărat”
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate