VIDEO | Referendumul pentru independența Cataloniei s-a încheiat.Bilanț: peste 840 de răniți

Comentează
Arhiva foto

Peste 5,3 milioane de catalani au fost  înscriși pe listele de vot și au fost așteptați în cursul zilei de duminică, începând cu ora locală 9.00, să își exprime opțiunea privind independența regiunii Catalonia, situată în nord-estul Spaniei, scrie CNN.

SUMAR

  1. Rezultatele referendumului din Catalonia. 90% din voturi au fost pentru independența regiunii
  2. Cum au ajuns urnele de vot în interiorul secțiilor de votare păzite de poliție în Catalonia
  3. ANALIZĂ | Referendum în Catalonia: Ce ar putea să urmeze după consultarea controversată
  4. Poliția spaniolă a închis școlile și a sigilat secțiile de vot din Catalonia
  5. Coșmarul Spaniei și al UE. De ce vrea Catalonia independența și cum s-a ajuns aici
  6. Unde va juca FC Barcelona, în cazul în care Catalonia va deveni independentă? Derby-ul cu Real Madrid, în pericol!

UPDATE 2 octombrie, ora 7:30. Rezultatele referendumului din Catalonia indică o victorie clară a taberei care militează pentru independența regiunii. Astfel, 90% din voturile exprimate în referendumului pe care Guvernul din Spania îl consideră ilegal au fost pentru independența regiunii. Duminică seară, liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, a proclamat victoria secesioniștilor.

UPDATE 23.00: Oficialii catalani vorbesc despre 840 de răniți în urma confruntărilor de astăzi dintre separatiști și polițiști. 

Aproximativ trei milioane de oameni au venit la urne, din cele cinci milioane de persoane cu drept de vot, potrivit anunţului oficialilor din Barcelona.

Oficialii catalani au condamnat violenţa poliţiei şi au ameninţat conducerea de la Madrid că se vor adresa instanţelor europene.

„Din cauza acţiunilor guvernului spaniol, am devenit ruşinea Europei. Statul spaniol a fost compromis în faţa lumii din cauza încălcării drepturilor omului”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Jordi Turull.

Pe de altă parte, într-un discurs susţinut imediat după închiderea urnelor, premierul spaniol Mariano Rajoy le-a luat apărarea poliţiştilor şi a declarat că cei mai mulţi dintre catalani nu şi-au dorit, de fapt, un asemenea referendum.

„Nu a avut loc niciun fel de consultare populară. A fost doar o nouă etapă dintr-o strategie orientată împotriva ordinii democratice şi a legii”, a declarat mariano Rajoy.

UPDATE 21.00: Urnele s-au închis în Catalonia. Autoritățile catalane au publicat un nou bilanț al răniților: 761 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

<blockquote class="twitter-tweet" data-lang="en-gb"><p lang="und" dir="ltr">Ferits durant el <a href="https://twitter.com/hashtag/refer%C3%A8ndum?src=hash&ref_src=twsrc%5Etfw">#referèndum</a> de <a href="https://twitter.com/hashtag/1OCT?src=hash&ref_src=twsrc%5Etfw">#1OCT</a> a Catalunya (19.30h) <a href="https://twitter.com/hashtag/CatalanReferendum?src=hash&ref_src=twsrc%5Etfw">#CatalanReferendum</a> <a href="https://t.co/slGsQGQMuW">pic.twitter.com/slGsQGQMuW</a></p>— Salut (@salutcat) <a href="https://twitter.com/salutcat/status/914551949122555911?ref_src=twsrc%5Etfw">1 October 2017</a></blockquote>
<script async src="//platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>

Totodată, europarlamentarul Guy Verhofstadt a scris, pe pagina sa de Facebook, că nu se amestecă în treburile interne ale Spaniei, însă condamnă în mod categoric ceea ce s-a întâmplat în Catalonia

“Nu vreau să mă amestec în treburile interne ale Spaniei, dar condamn în mod categoric ceea ce s-a întâmplat astăzi în Catalonia”, scrie liderul grupului ALDE din Parlamentul European.

UPDATE 17.30: Primarul Barcelonei, Ada Colau, susține că peste 460 de persoane au fost rănite în Catalonia în urma ciocnirilor dintre poliția spaniolă, care încearcă să împiedice desfășurarea referendumului, și votanți.

Colau a declarat duminică că, în calitate de primar al orașului, ea cere "încetarea imediată a acțiunilor poliției împotriva populației fără apărare".

Pe lângă protestatarii și votanții răniți, Ministerul spaniol de Interne a declarat că 11 ofițeri de poliție au fost răniți în timp ce executau ordinele de împiedicare a referendumului.

UPDATE 15.35: Purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Jordi Turull, tocmai a lansat un nou bilanț al răniților din incidentele înregistrate până acum. Într-un tweet, el cere ca cei răniți să facă plângere împotriva Mossos.

Totuși, spitalele din Catalonia nu au raportat până acum primirea de răniți în urma incidentelor din fața secțiilor de votare.

#Portaveu@jorditurull: "hi ha 337 persones ferides o contussionades. Demanem a persones ferides que facin denúncia a @mossos" — Govern. Generalitat (@govern) October 1, 2017

UPDATE 14.00: Un oficial al guvernului spaniol din Catalonia spune că forțele de securitate acționează "profesional" pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească de stopare a referendumului interzis.

Enric Millo, reprezentantul guvernului central în regiunea de nord-est  a mulțumit forțelor naționale de poliție și gărzii civile pentru eforturile lor de a "supraveghea siguranța tuturor catalanilor și pentru a le garanta drepturile". Millo a spus că "evenimentele de astăzi din Catalonia nu pot fi prezentate drept referendum sau ceva asemănător".

Liderul regional al Cataloniei a condamnat represiunea poliției spaniole asupra persoanelor care încearcă să voteze în referendumul privind independența. Președintele catalan Carles Puigdemont a declarat că "brutalitatea poliției va rușina pentru totdeauna statul spaniol", după ce poliția a tras gloanțe din cauciuc pentru a dispersa mulțimea.

Puigdemont a spus că "astăzi, statul spaniol a pierdut mult mai mult decât pierduse deja, în timp ce Catalonia a câștigat".

UPDATE 13.00: Guvernul catalan a anunțat, printr-o postare pe Twitter, că cel puțin 38 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor dintre forțele de ordine și alegători.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Cataloniei afirmă că referendumul în privința independenței este în curs de desfășurare în 73% din cele aproximativ 6.000 de secții de votare, în ciuda represiunii poliției pentru a încerca să oprească votul și a tăiat internetul.

Jordi Turull a cerut catalanilor să rămână liniștiți și să aibă răbdare, dar să-și apere "într-o manieră civică și pașnică" dreptul lor de a vota, după ce poliția a blocat votarea în unele centre și a confiscat urnele de vot în ciocnirile cu alegătorii care protestează.

Turull a declarat că reprezentantul guvernului spaniol din Catalonia, Enric Millo, ar trebui să demisioneze din cauza manipulării represiunii.

UPDATE ora 12.45: Poliția spaniolă a tras cu proiectile de cauciuc în protestatarii din fața unei secții de votare din Barcelona, în timpul referendumului de independență disputat în Catalonia. Mai mulți oameni au fost răniți.

Ofițerii au tras proiectile în timp ce încercau să liniștească protestatarii care încercau să împiedice mașinile Poliției Naționale să plece după ce poliția a confiscat buletinele de vot de la centrul de votare.

Un fotograf AP a văzut cum au fost răniți mai mulți oameni în timpul încercărilor din fața școlii din Rius i Taule din Barcelona, unde anumiți alegători au votat înaintea sosirii poliției.

Manuel Conedeminas, un manager de IT de 48 de ani care a încercat să oprească poliția să ia urnele, a spus că agenții i-au lovit de mai multe ori înainte de a folosi bastoanele și au tras cu proiectile din cuaciuc care aveau forma de mingi.

UPDATE ora 12.00: Liderul separatist al Cataloniei, Carles Puigdemont, a votat la referendumul de autodeterminare pe care a încercat să îl organizeze în ciuda interdicției acestui vot de către justiție. Puigdemont a votat la Cornella del Terri, la câțiva kilometri de secția unde ar fi trebuit să voteze dar care a fost închisă de forțele speciale de poliție, a anunțat guvernul catalan.

Vicepreședintele Oriol Junqueras și mulți cetățeni catalani au început de asemenea să voteze, potrivit autorităților regionale.

Între timp, Ministerul de Interne a confirmat faptul că au folosit gloanțe de cauciuc în Barcelona și cel puțin o persoană a fost rănită

UPDATE ora 10.55: Guardia Civil a întrerupt conexiunea la internet la secțiile de votare, a confirmat Europa Press în spații diferite, cum ar fi centrul civic Cotxeres de Sants din Barcelona și IES Antoni de Martí i Franquès din Tarragona.

Într-un tweet colectat de Europa Press, platforma Escoles Obertes a cerut votanților să aibă la ei telefoane mobile, încărcătoare și cabluri de prelungire.

UPDATE ora 10.46:  Potrivit surselor Ministerului de Interne, Mossosul (Poliția catalană) a cerut sprijinul Poliției Naționale și al Gărzii Civile și le-a trimis o listă de puncte în care au nevoie de ajutor.

Între timp au apărut probleme tehnice cu procesul de votare. La Institutul Martí Franquès de Tarragona s-a anunțat că, din cauza problemelor legate de calculatoare, nu se poate vota. Membrii comisiilor de vot cer oamenilor să plece și să aștepte cu răbdare și să se pregătească pentru sosirea "iminentă" a poliției.

Primarul Barcelonei, ​​Ada Colau, a criticat intrarea Garăzii Civile în oraș. ”Un premier laș a ocupat orașul nostru cu poliția", a spus el despre Mariano Rajoy. "Barcelona, orașul păcii, nu se teme", a mai spus Colau pe Twitter

UPDATE - ora 10.10: Primele incidente au început la secțiile de vot. Garda Civilă spaniolă a intrat în Barcelona echipată pentru intervenție, iar mulțimile adunate în fața secțiilor de vot au început să se îmbrâncească cu forțele de ordine.

Poliția Națională a început să ridice  primele buletine de vot într-un colegiu electoral din districtul Barcelona din Sant Martí.

VÍDEO: la Guàrdia Civil carregant contra la població a Artesa de Lleida #Catalanreferendumpic.twitter.com/C86i8HZ1CD — Albert Velasco (@velasc_alberto) October 1, 2017

Ambii ofițeri ai Poliției Naționale și ai Gărzii Civile au început să se deplaseze, la ora 08.00, la porțile secțiilor de votare desemnate de Generalitat de Catalunya pentru a organiza referendumul privind independența suspendat de Curtea Constituțională.

Sursele de interior au explicat că poliția și garda civilă "respectă ordinele judecătorului și elimină deja materialele electorale de la referendumul ilegal".

UPDATE - ora 9.30: La secțiile de votare au sosit sacii cu buletinele de vot, iar alegătorii au făcut cozi, încă de azi-noapte, pentru a fi siguri că vor ajunge să voteze.

Desfășurarea referendumului pentru independența Cataloniei, care a fost declarat neconstituțional de Madrid, era pusă, sâmbătă, sub semnul întrebării în condițiile în care poliția a primit ordin să închidă școlile și instituțiile în care trebuiau să fie organizate cele 2.315 secții de vot.

Susținătorii independenței catalane au continuat, însă, organizarea și sâmbătă, cu o zi înainte de scrutin, și au anunțat că totul este pregătit pentru desfășurarea referendumului mult disputat.

Părinții au ocupat mai multe școli în încercarea de a împiedica poliția să restricționeze accesul la utilizarea lor duminică ca secții de votare.

Acțiunile lor au avut loc la o zi după ce o mulțimea uriașă a ieșit pe străzi în Barcelona, ​​capitala regională, pentru un miting final, mulți fluturând drapelul catalan și scandând pentru independență.

Guvernul catalan spune că votul merge înainte, indiferent de presiunea Madridului

Președintele Catalan, Carles Puigdemont, a făcut un apel la oameni, îndemându-i să voteze în ciuda obstacolelor. "Suntem oameni obișnuiți cu greul și fiecare dificultatene face mai puternici", a spus el. "Prieteni, pentru ca victoria să fie clară, duminică, să ne îmbrăcăm în haine de referendum și să ieșim din case, pregătiți să schimbăm istoria, să încheiem procesul și să începem progresul, social, economic cultural și național".

Guvernul central din Spania a emis avertismente severe împotriva referendumului, pe care Curtea Supremă l-a interzis ca neconstituțional. Au fost confiscate buletinele de vot și a  fost trimiși mii de polițiști suplimentari în zonă în încercarea de a preveni votul.

Sâmbătă, ofițerii de poliție au descins la centrul de telecomunicații și tehnologia informației al guvernului catalan. Raidul a fost menit să oprească utilizarea software-ului de numărare a voturilor în legătură cu referendumul de duminică. Joan Maria Piqué, directorul internațional al comunicațiilor pentru guvernul Cataluniei a spus, însă, că guvernul catalan are o alternativă la acel software.

Cu o zi înainte, un tribunal spaniol a ordonat companiei Google să elimine o aplicație de localizare a votului din Magazin Play, susținând că aplicația i-a ajutat pe separatiștii catalani să organizeze înaintea votului.

Guvernul catalan a anunțat că 2,315 secții de votare urmează să se deschidă începând cu ora locală 9.00. Cele mai multe vor fi organizate în interiorul școlilor, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului catalan, Jordi Turull.

Guvernul central al Spaniei a declarat vineri că poliția catalană regională, Mossos d'Esquadra, va fi responsabilă pentru înlăturarea persoanelor din secțiile de votare într-o manieră nonviolentă. În zonă a fost trimisă însă și Garda Civilă, care se află pe nave ancorate în portul Barcelona, pregătită să intervină ​​în cazul în care este necesar.

Șeful poliției regionale catalane, care e află sub controlul Madridului, a ordonat ofițerilor să evacueze și să închidă secțiile de votare până duminică dimineața la ora 6, cu trei ore înainte ca votul să înceapă.

Într-un memoriu intern publicat de ziarul La Vanguardia, șeful poliției a declarat că forța ar trebui să fie utilizată doar ca o ultimă soluție.

"În orice moment, înainte de a folosi forța, trebuie să țineți cont de consecințele acestei acțiuni și să evitați escaladarea acestei situații, mai ales atunci când există copii, vârstnici sau alte persoane vulnerabile în mulțime", se arată în memoriul a cărui autenticitate a fost confirmată de un purtător de cuvânt al poliției.

Ziarele catalane au relatat sâmbătă că ofițeri Mossos mergeau în școlile unde urmau să fie amenajate secții de votare și informau oamenii că, dacă nu desfășurau activități legitime, facilitățile ar fi închise.

Creșterea tensiunilor

Susținerea publică a referendumului din Catalonia, o regiune bogată în nord-estul Spaniei, a devenit din ce în ce mai vocală, pe măsură ce votul s-a apropiat.

Mai mult de 5,3 milioane de alegători se află pe lista electorală, potrivit guvernului catalan. Ei vor fi rugați să răspundă da sau nu la întrebarea: "Vrei ca Catalonia să fie un stat independent, sub forma unei Republici?"

Reflectând opiniile divergente din Catalonia, un mic miting anti-independență a avut loc sâmbătă în centrul Barcelonei, participanții având fluturați steaguri spaniole și scandând, "Catalonia este Spania".

Carles Mundó, ministrul justiției din Catalonia, a declarat reporterilor că nu există un prag minim de participare necesar ca rezultatul referendumului să fie considerat valid.

Catalonia are propriul guvern regional, sau Generalitat, care are deja o autoritate considerabilă în ceea ce privește îngrijirea sănătății, educația și colectarea impozitelor.

Dar naționaliștii catalani doresc mai mult, argumentând că sunt o națiune separată cu propria lor istorie, cultură și limbă și că ar fi trebuit să-și sporească independența fiscală. Mulți se plâng că Catalonia ajunge să subvenționeze alte părți ale Spaniei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!