Deşi e la vârsta la care ar trebui să-şi crească strănepoţii, Berlusconi schimbă femeile ca pe şosete. Soţia lui de peste 30 de ani, Veronica Lario, cu care se află în divorţ, a recunoscut, la rându-i, că lui Silvio îi plac prospăturile.
Veronica Lario i-a cerut divorţul soţului ei, Silvio Berlusconi, în luna mai, după 30 de ani de mariaj, exasperată de comportamentul soţului său faţă de femeile tinere şi frumoase care ţineau prima pagină a publicaţiilor de scandal.
![]() |
![]() |
| Aida Yespica – Modelul venezuelean de 28 de ani i-a furat inima lui Berlusconi, în anul 2007. Conform presei italiene, premierul italian a curtat-o intens şi chiar a ieşit la întâlniri romantice secrete cu ea. În 2007, soţia politicianului l-a făcut pe Silvio să-şi ceară scuze public. | Moran Atias, modelul israelian de 29 de ani, îşi datorează celebritatea faptului că Berlusconi a angajat-o personal tot la unul din posturile lui de televiziune, Rai, şi apoi a lăudat- o până şi politicienilor din Israel, de câte ori se întâlnea cu ei. |
![]() |
![]() |
| Mara Carfagna – Fost model, actualmente ministru, Mara, 35 de ani, s-a numărat şi ea printre cuceririle premierului, tot prin 2007. Berlusconi i-ar fi spus apoi în public: “Dacă nu aş fi fost însurat, m-aş căsători chiar acum cu tine”, afirmaţie care a scandalizat atunci Italia. | Patrizia dAddario, 42 de ani – A fost prima femeie care l-a dat de gol pe Berlusconi cu pasiunea lui pentru sex. Damă de companie, femeia a făcut furori anul trecut, când a povestit despre sumele uriaşe pe care le încasa de la “Cavaler” pentru nopţile de sex şi pentru că îi furniza prospături. |
![]() |
![]() |
| Barbara Matera – La 29 de ani, fosta prezentatoare TV la una din televiziunile deţinute de Berlusconi e acum un om politic renumit. Cine a propulsat- o pe culmile succesului? Chiar premierul italian, însă nu înainte ca tânăra să fi trecut, conform presei din Peninsulă, pe la petrecerile intime ale acestuia în urmă cu circa doi ani. | Elena Russo – Actriţa italiană, care a lucrat la canalul de televiziune Rai până în 2009, a fost dată afară de la postul TV, după ce Berlusconi, patronul trustului, s-a plictisit de relaţia cu ea, conform presei italiene. “Cu Silvio a fost mai mult decât sex, a fost dragoste”, a declarat vedeta de 38 de ani. |
![]() |
![]() |
| Ioana Vişan – Potrivit presei italiene, şi românca de 23 de ani ar fi avut o escapadă cu premierul italian, în urmă cu un an. Se pare că aceasta ar fi participat şi la mai multe petreceri organizate de Berlusconi, chiar în vila lui din Sardinia. | Noemi Letizia – O tânără italiană acum în vârstă de 18 ani a pus paie pe focul umilinţei politicianului, anul trecut. Presa peninsulară susţine că, deşi fata nu ar fi făcut sex cu bătrânul cuceritor, între ei ar fi avut loc întâlniri intime. |
![]() |
![]() |
| Nadia Macri – Fotomodelul Nadia, în vârstă de 28 de ani, susţine că a participat la orgii sexuale cu Berlusconi şi că a făcut sex cu el în piscină. Pentru fiecare partidă de amor, tânăra primea câte 10.000 de euro. | Ruby Rubacuori – Când Berlusconi credea că a cam terminat cu scandalurile sexuale, iată că săptămâna trecută a ieşit la rampă o frumoasă minoră de origine marocană, de 17 ani, care susţine că i-a ţinut de urât multe nopţi lui Berlusconi, pe bani. A primit pentru asta 7.000 de euro şi o maşină. |
Scandal sexual şi în Suedia
Un scandal sexual la nivel înalt are loc şi în Suedia, unde o nouă biografie despre viaţa regelui Carl Gustaf (64 de ani) dezvăluie informaţii incendiare. 
Potrivit cărţii, regele, care e căsătorit cu soţia sa de 34 de ani şi părea un familist convins, a dus o viaţă destrăbălată şi şi-a cheltuit o mare parte din avere pe petreceri sexuale şi în cluburi de striptease.
Femei intervievate de autorul cărţii au declarat că au făcut sex cu regele. Mai mult, de-a lungul a 14 pagini, autorul cărţii vorbeşte şi despre o aventură extraconjugală a regelui cu frumoasa cântăreaţă suedeză Camilla Henemark.
Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a061ed50f0da92132f147ddce650ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5808c596acdae29a13e3c718d4a79ff8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_955544d543473081c294dc9bb3aad659.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_282f03099a01124651443f82e7455910.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ab7811cffe1301fbae4e9a932c92777f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fd9e12275cf1f7165d7c617eaedd7792.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_977a59d4d47cf28cfce29e2c3ca8d59d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)










:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6624c5405af691eaaa3be3492499044d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_89e6760311132b88786d99cd73daeb8c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8457313-e1782936240442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/congres-pnl-2026-noua-echipa-bolojan-foto-dumitru-angelescu.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/300620265stirimondenethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/09/gabi-badalau-si-claudia-patrascanu-scandal-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ee180933953484771fb0f1478c6757e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_726e0bc307e0dcd7294c9c08f8e5e19c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_19ad6a7a3e23b09740a2a41fde30bc79.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8489f1a706c1363914e67ef8af7230b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_40cee294a7fd65e68d09a51d90e6bce8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_352a5a3a4fa8c112f41fd72ad380c289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1e6bdc8b2c9a9a4a8cf02588a8080a0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/insula-lefkada-din-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/01/pasaport-romania-profimedia-0619120598.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/secretul-europenilor-din-sud-in-fata-caniculei--obiceiurile-care-ii-ajuta-sa-suporte-temperaturile-extreme--foto-getty-images-scaled-e1782925368509.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grecia-reguli-noi-soferi-trusa-medicala-amenda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/masuri-plaja-litoral-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/contestatii-evaluare-nationala-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/repartizarea-liceu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-2026-ce-a-picat-la-bacalaureat-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/de-ce-este-iulie-considerata-luna-lui-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ploaie-istorica-in-bucuresti--foto-facebook-ciprian-ciucu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca-inquam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bucuresti-sub-ape.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-01-at-08-51-52.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viata-dupa-pandemie--foto-ilustrativ-shutterstock1802553517-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-summit-flanc-estic-gdansk.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.