În acest context tensionat, marți, 24 martie 2026, un protest în curtea șantierului Damen Mangalia a scos la lumină disperarea angajaților.
O salariată a declarat: „Am avut ceva pus deoparte, dar am luat, am luat, am luat, și de unde să mai pui înapoi, dacă n-ai de unde? Am ajuns la disperare, îmi iau copiii și mă arunc de pe bloc! Nu se mai poate! Dacă mâine nu se semnează, noi ce facem? Toată lumea a ajuns la disperare! Ce-i spun eu copilului când îmi cere mâncare și n-am ce să-i dau să mănânce?!”.
Situația de la Damen Mangalia este dramatică: de doi ani, șantierul se confruntă cu o criză profundă, iar în ultimele trei luni, angajații nu și-au primit salariile.
Sute de muncitori au fost concediați sau trimiși în șomaj tehnic, iar întreaga activitate depinde acum de potențialul interes al unui „investitor strategic”.
„Pentru ca planul să poată fi confirmat și implementat, este esențial ca Adunarea Creditorilor să aprobe acest plan. În caz contrar, șantierul ar fi expus riscului falimentului.
Salariații șantierului naval Damen Shipyards Mangalia fac apel către creditori să voteze pentru aprobarea planului de reorganizare. Menținerea șantierului în funcțiune creează șanse reale de recuperare a creanțelor. De acest vot depinde viitorul șantierului și păstrarea locurilor de muncă”, se arată în comunicatul sindicatului, citat de Viața Liberă.
În paralel, angajații de la Damen Mangalia au organizat proteste masive, atât în fața Ministerului Economiei, cât și la Ambasada Regatului Țărilor de Jos, dar și la sediul administratorului judiciar din București. Aceste acțiuni au fost susținute de confederațiile sindicale de care aparțin.
„Puneți capăt acestei situații de criză prelungită, care durează de aproape doi ani. Redați angajaților actuali și generațiilor viitoare șansa de a lucra în acest șantier. Decideți prin vot, nu prin absență!”, cer sindicaliștii.
Contrastul cu situația de la Liberty Galați este izbitor. Deși și acolo angajații se confruntă cu dificultăți financiare similare, reacția sindicatelor a fost mult mai rezervată.
Conform Viața Liberă, sindicatul Siderurgistul AMG nu a emis niciun comunicat oficial în ultimii doi ani, nu a organizat proteste consistente și nu a căutat activ dialogul cu angajații.
Singura acțiune notabilă a fost o solicitare adresată premierului pentru sprijinirea combinatului, trimisă la trei săptămâni după ce fusese deja înființat un Comitet interministerial pentru această problemă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8c800951b3b6989ebfc9843062079076.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_713e704ad54fed07c2169cf01712e435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b459a5024b329b93794260d362d5ecf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_fc8c789f3cd323330958560ddea2fb92.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9f8970f1a8c7177e57e38272ab07645b.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_9c94d0139af0bfc4b01f998780ea8e7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/santierul-naval-damen-galati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bdb810699500a0018f6ec4889b293ff3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mana-unui-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-si-grindina-vreme-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/denis-hanganu-anghel-damian-tatutu-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cornel-ilie-vunk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-udmr-kelemen-hunor-sustine-declaratii-de-presa-la-iesirea-de-la-consultarile-cu-presedintele-romaniei-la-palatul-cotroceni-miercuri-22-aprilie-2026--foto-hepta-scaled-e1778522438522.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabina-telefonica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/micul-caine-fluture-pe-nume-lazare-intra-in-cartea-recordurilor--foto-facebook.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-argesanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-10-august-2018-foto-vlad-chirea-42-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/utilajele-de-la-drdp-brasov-deszapezesc-transfagarasaul--imagine-cu-caracter-ilustativ--foto-captura-video.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mircea-abrudean-pnl-e1778505976699.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
tomitan 25.03.2026, 14:33
\"Ce-i spun eu copilului când îmi cere mâncare și n-am ce să-i dau?!” Îi spui adevărul, ca să nu repete si el greseala facută de tac-su.Ii spui cum te-ai făcut membru de sindicat si cum ai sustinut pe toti parvenitii de la sefia sindicatului.Ii spui cum ati urlat mereu , ca voi nu vreti privatizare ci să munciti in continuare la stat(statul sa ne dea!).Ii spui cum tac-su a votat mereu aceeasi parveniti si incompetenti din PSD & PNL.Ii spui cum cei pe care tu i-ai votat si-au pus sinecuristii si hotii in fruntea șantierului ca să fure si sa-l faca praf.Ii povestesti copilului cum ai urlat impreuna cu sindicalistii suveranisti \" Nu ne vindem tara! \". Și la final ii spui cum tac-su o sa-si schimbe meseria.Nu o sa mai construiasca vapoare ptr \" hoții de olandezi\" ci o sa construiasca blocuri si vile pe locul actualului santier ptr bravii suveranisti geto daci.De abia asteapta gasca Nordis sa tranteasca niste blocuri acolo. PS.N-ai vrut Damen , acum mananca Nordis
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.