Un copil de 4 ani a fost grav rănit în județul Bacău, după ce a fugit pe șosea și a fost lovit de un autoturism care nu a putut frâna la timp. Intervenția rapidă a unui polițist și a unei studente la Medicină i-a salvat viața.
Potrivit imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere, copilul mergea alături de mama sa, care împingea un cărucior, pe marginea drumului. La un moment dat, băiatul s-a desprins brusc de lângă ea și a alergat pe carosabil, fiind lovit de o mașină, relatează News.ro.
În primele momente de după accident, mai multe persoane s-au adunat la fața locului, inclusiv Andreea, studentă în anul 5 la Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, și Bogdan, polițist la Secția 4 Poliție Rurală Podu Turcului.
Cei doi au început imediat manevrele de resuscitare înainte de sosirea ambulanței.
„Împreună, au luptat secundă de secundă pentru viața unui băiețel de 4 ani lovit de o mașină. Până la sosirea ambulanței, cei doi au format o echipă, efectuând manevre de resuscitare și acordând primul ajutor. Datorită lor, inima micuțului a continuat să bată”, a transmis Poliția.
Polițistul a fost instruit în acordarea primului ajutor în cadrul unor cursuri organizate de instituție.
„Vă rugăm să o percepeți ca pe o lecție de viață: Aveți grijă la cei mici! O traversare prin loc nepermis nu merită riscul unei vieți pierdute. Învățați-i să fie prudenți”, au mai adăugat reprezentanții Poliției.
muie_csu_halep 01.04.2026, 20:47
Bravo lor! Mă bucur că au reușit să salveze un suflet... Doamne ajută...
Constantin86 01.04.2026, 23:24
Motive sa credem ca exista speranta...felicitari salvatorilor si multa sanatate micutului.