Un dezvoltator imobiliar din Iași a fraudat Fiscul cu 13.000.000 de lei, după ce a folosit o schemă bine pusă la punct. Afaceristul nu a acționat singur, ci cu ajutorul unei persoane fizice prin care controla firma verificată de ANAF.
Cuprins:
Dezvoltatorul imobiliar ar fi construit și vândut opt blocuri de apartamente, dar ar fi utilizat un sistem de înregistrări contabile nereale pentru a întârzia evidențierea veniturilor impozabile.
Apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor, care le utilizau și plăteau direct contravaloarea utilităților. În urma acestor practici, prejudiciul adus bugetului de stat a fost estimat la 10,8 milioane de lei.
„Potrivit constatărilor, apartamentele fuseseră deja predate cumpărătorilor pe baza unor procese-verbale, iar aceștia utilizau efectiv imobilele și achitau direct dezvoltatorului contravaloarea utilităților”, precizează ANAF, într-un comunicat.
Într-un control separat, inspectorii ANAF au descoperit că persoana fizică care controlează societatea a obținut venituri din vânzarea de terenuri și apartamente fără a declara integral sumele câștigate. Aceasta a cauzat un prejudiciu suplimentar de 2,28 milioane de lei la bugetul statului.
„Totodată, în cadrul unei acțiuni de control conexe privind veniturile persoanei fizice care deține și controlează societatea, inspectorii ANAF Antifraudă au constatat că aceasta a realizat venituri din vânzarea de terenuri și apartamente în nume personal, fără a declara integral sumele obținute.
Ca urmare, a fost stabilit un prejudiciu suplimentar adus bugetului de stat, în valoare de 2,28 milioane de lei”, au mai precizat reprezentanții ANAF.
În urma acestor descoperiri, ANAF a anunțat că va aplica măsurile legale necesare, inclusiv sesizarea organelor de urmărire penală. Fiscul anunță că prejudiciul adus de dezvoltatorul imobiliar din Iași este de 13.000.000 de lei.
„Direcția Generală Antifraudă Fiscală va continua acțiunile de stimulare a conformării fiscale, atât prin activități preventive de informare a contribuabililor, cât și prin combaterea faptelor de evaziune fiscală prin controale antifraudă”, a transmis ANAF.
Acțiunile autorităților subliniază angajamentul de a combate practicile care afectează bugetul de stat și de a încuraja respectarea obligațiilor fiscale în domeniul imobiliar.
În urmă cu doar câteva zile, inspectorii ANAF au descoperit o fraudă de 18,41 milioane de lei în domeniul reciclării de ambalaje. De această dată, Fiscul a dezvăluit o schemă a firmelor-fantomă care acționau în București.