Anunţul vine în condiţiile în care compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, a anunţat că va întrerupe de marţi livrările de gaze naturale către Elcen, după ce furnizorul de agent termic pentru apa caldă şi încălzirea Capitalei a anunţat că nu mai poate onora obligaţiile contractuale începând din 27 septembrie. Elcen şi Romgaz au acelaşi acţionar majoritar – Ministerul Energiei.

„În şedinţa Consiliului de Administraţie al Romgaz din această seară s-a hotărât să nu mai livreze gaze către Elcen de mâine (marţi, 27 septembrie, n.r.). Suntem în imposibilitatea de a plăti datoriile, tot ce încasăm merge în ratele la bănci. Probabil că se va găsi o soluţie. Mâine va avea loc o şedinţă la Ministerul Energiei, la care va participa şi de la Romgaz”, a spus Nicolaescu, pentru News.ro.

El a dat asigurări că locuitorii Capitalei nu vor rămâne fără apă caldă.

Reprezentanţii Romgaz spun că situaţia critică creată, fără a consulta părţile implicate,  necesită decizii de urgenţă care trebuie luate de toate părţile interesate, şi „din păcate aceste decizii nu aparţin în mod singular companiei Romgaz”. Datoria actuală a Elcen către Romgaz, este de 319 milioane lei.

ELCEN a cerut intrarea în insolvență

ELCEN a decis în ședința de la data de 22 septembrie a Consiliului de Administraţie, să ceară intrare în insolvenţă. Tot la acea dată, Consiliul de Administrație al RADET a înaintat către Tribunalul București cererea de intrare în insolvență.

„Având în vedere situaţia financiară a Electrocentrale Bucureşti SA şi datoriile înregistrate la furnizorii şi distribuitorii de combustibil, servicii şi produse, situaţie generată de neîncasarea contravalorii pentru marfa livrată, de la RADET Bucureşti, şi luând în considerare decizia Consiliului de Administraţie al Regiei, Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis, astăzi, înaintarea cererii de intrare în insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti”, a transmis în aceeași zi Consiliul de Administraţie al Elcen.

„Menţionăm că, în acest moment, datoriile totale ale ELCEN au ajuns la aproximativ 1,6 miliarde de lei, iar creanţele înregistrate de RADET însumează aproximativ 3,6 miliarde de lei”, au precizat membrii Consiliului de Administrație al Elcen.

Citește și: ELCEN a cerut intrarea în insolvență, la o zi după RADET

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.