Managerii de spitale, Păltineanu şi Straja, ar fi primit bani ascunşi în reviste de la firmele pe care le favorizau

Comentează
Arhiva foto

Noi detalii în dosarul celor doi manageri de spitale reţinuţi de procurorii DNA, Bogdan Păltineanu și Dan Straja. În cererea de arestare se arată că o revistă era folosită de fiecare dată pentru a ascunde plicul în care se regăsea comisionul. Discuţiile erau purtate departe de spitale, de obicei în maşina reprezentantului firmei care plătea comisionul.

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni", ar fi primit o primă tranșă din mita pretinsă reprezentantului unei societăți comerciale, suma de 26.400 de euro, pe data de 12 mai 2015.

"Întâlnirea a avut loc (...) în incinta ansamblului rezidențial (...) din municipiul București. Reprezentantul firmei S.C. (...) SRL a urcat în autoturismul inculpatului Păltineanu Bogdan cu revista (...) în mână, în interiorul acesteia aflându-se plicul cu suma de 26.400 euro (în bancnote de 500, 200 și 100 de euro). La indicațiile inculpatului Păltineanu Bogdan, reprezentantul firmei S.C. (...) SRL a pus revista în interiorul căreia se afla plicul cu bani sub scaunul din dreapta față al autoturismului", se precizează în referat.

Scena s-a repetat pe 19 mai, 16 iunie și 21 august 2015, când Păltineanu a mai primit în autoturismul mituitorului 19.500 de euro, 18.600 de euro și respectiv 22.500 de euro, reprezentând tranșe din "comisionul" stabilit pentru derularea în bune condiții a unui contract. Managerul a mai primit încă o tranșă de 5.000 de euro pe data de 13 iulie 2015, banii fiindu-i înmânați într-un imobil care îi aparținea.

Aceeași metodă de remitere a mitei a fost folosită și în cazul lui Dan Straja, managerul Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu".

Astfel, Straja ar fi primit de la reprezentantul a două firme furnizoare, pe 1 mai 2015, suma de 55.000 euro, reprezentând "comisionul" stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor, adică emiterea de comenzi și efectuarea de plăți.

"Suma de 55.000 euro a fost remisă inculpatului Straja Nicolae Dan în biroul acestuia din incinta Institutului Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" într-o revistă (...). Cu privire la suma de bani remisă, singurele mesaje dintre inculpatul Straja Nicolae Dan și reprezentatul firmelor furnizoare au fost transmise scris, pe postit-uri de culoare galbenă care ulterior au fost rupte", se arată în referatul DNA.

Pe 8 mai 2015, Dan Straja ar mai fi primit de la reprezentantul celor două firme 45.750 euro ascunși într-o revistă, de această dată banii fiindu-i remiși în autoturismul personal.

"Reprezentantul firmei (...) SRL a urcat în autoturismul inculpatului, a scos din revistă (...) plicul cu bani și ulterior l-a pus împreună cu revista pe preșul din dreapta față al autoturismului, potrivit indicațiilor primite de la inculpatul Straja Nicolae Dan. Din discuțiile purtate rezultă în mod cert că Institutul avea contracte în derulare cu SC (...) SRL și SC (...) SRL, că în următoarea săptămână urma să fie emisă o nouă factură, precum și faptul că urmau să mai încheie și alte contracte", se menționează în documentul citat.

Bogdan Păltineanu și Dan Straja au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
19:34
Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
19:17
Soldații ruși sunt antrenați într-o tabără din nordul Bulgariei, în apropiere de România, de veterani SAS și Navy Seal, arată un raport The Telegraph
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate