Andreea Bălan, la Marșul Diversității 2016 în Capitală. Cum se va desfășura parada gay | VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Marșul Diversității, organizat de Asociația Accept, este programat pentru sâmbătă, 25 iunie, în a doua parte a zilei. Locul de întâlnire rămâne Arcul de Triumf.UPDATE 18.30: Marșul diversității s-a încheiat. Evenimentul a reunit peste 2500 de participanţi, atât persoane membre ale comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), oficiali, precum şi susţinătorii acestora, militând pentru nediscriminare, drepturi egale, precum şi împotriva intoleranţei.

Anul acesta au fost prezenţi şi copii, aduşi de părinţi. Un copil de 4 ani avea o bicicletă mică şi pe ghidoane fluturau steguleţe LGBT.

Şi travetiţii au participat la eveniment, însă dintre aceştia s-a evidenţiat Denisa, îmbracată într-o rochie lungă de seară cu sclipici, paiete şi trenă şi purtând pe cap o perucă în două culori. Pozată de fotografi, acesteia i s-a strigat din public: „Eşti ca Marilyn Monroe!” Denisa a declarat că anul trecut a fost îmbrăcată în poliţistă. Ea a precizat că nu a venit să militeze pentru drepturi, ci ca să fie acceptată şi tolerată aşa cum este: „Am venit ca să ne căutăm drepturile să ne simţim bine. Nu e vorba de căsătorii sau de alte chestii. Fiecare face ce vrea, dar să ne accepta aşa cum suntem noi. Să ne lase...că tot două mâini şi două picioare avem şi noi!”

UPDATE 17.40: Andreea Bălan a urcat în carul alegoric și s-a alăturat paradei. ”Fiecare din noi e făcut din iubire. Așa am ajuns să ne naștem și să trăim. Niciun om nu merită să trăiască fără iubire. Fără să poată iubi. Și să fie iubit. Ne naștem în familii. Și fără o familie în jurul nostru, nu avem o copilărie fericită. Tocmai de-asta suntem la fel și mai târziu. Avem nevoie de o familie că să fim fericiți. Eu am găsit fericirea și am cea mai minunată familie. Și mi-aș dori că fiecare om gay, lesbi, bisexual sau transexual să poată iubi în liniște și pace, să poată avea o familie și să nu existe nimeni care să îi spună ce trebuie să facă, nimeni care să îl judece și nimeni care să ne separe în funcție de oamenii pe care îi iubim. Iubirea ne unește pe toți. Va iubesc și vom luptă împreună pentru iubire, nu sunteți singuri pe drumul asta!”, a spus aceasta.

UPDATE 17.30: Datorită faptului că la eveniment este și ambasadorul Marii Britanii, paza a fost sporită, iar zeci de agenți în civil au făcut culoar pe bulevard până la Piața Victoriei.

UPDATE 17.05: În cele din urmă, aceștia au fost lăsați să afișeze mesajul adresat președintelui Klaus Iohannis.

Arhiva foto

UPDATE 16.55: Primele incidente au apărut. Participanții la marș sunt nemulțumiți că jandarmii nu le-au permis să afișeze un mesaj de solidaritate cu victimele de la Orlando.

UPDATE 16.20: Câteva sute persoane s-au strâns deja lângă Parcul Herăstrău, însă jandarmii sunt pregătiți să însoțească aproape o mie de oameni în marș. Autoritățile dau asigurări că nu vor apărea incidente, mai ales că marșul organizat de Noua Dreaptă a avut deja loc în această dimineață.

Arhiva foto

Alături de participanții la eveniment sunt și mai multe persoane cunoscute din România, precum și deputatul Remus Cernea. ”Nu e nici o diferență între orientările sexuale și asta trebuie să înțeleagă toată lumea, inclusiv politicienii”, a declarat politicianul.

Arhiva foto

Andreea Bălan a mers și ea în Parcul Herăstrău pentru a susține marșul. ”Nu trebuie să îi judecăm, dragostea nu are bariere”, a spus cântăreața.

foto: Vlad Chirea

Circulația rutieră va fi restricționată sâmbătă pentru buna desfășurare a marșului organizat de Asociația Accept pe șos. Kiseleff, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere București.

Programul marșului este următorul:

15:30- 16:30 Adunarea participanților, discursuri. Adunarea participanților se va face la începutul Șoselei Kiseleff.
16:30- 17:00 Câteva cuvinte din partea organizatorilor și invitaților
17:00- 18:00 Marșul Diversității - DJ Aerea Negrot
18:00- 19:15 Activități în aer liber
19:15 – 19:45 Plecarea participanților
Rutele ocolitoare indicate sunt: Piața Arcului de Triumf — Piața Charles de Gaulle — bd. Aviatorilor — Piața Victoriei; Piața Presei Libere — Piața Montreal — bd. Mărăști — bd. Mareșal Averescu — bd. Ion Mihalache — Piața Victoriei.


La Marș se vor alătura Michael Roth, Ministrul de Stat German pentru Afaceri Europene, precum și Carla Delgado, prima persoană trans aleasă că parlamentar în Spania.

"Ajuns la ce-a dea 12 ediție, Bucharest PRIDE se desfășoară sub semnul familiei. Familia pe care 3 milioane de români încearcă să o redefinească, limitându-i sensul. Familia pe care ei vor să ne-o interzică. Dreptul la viață intimă, privată și de familie e garantat de Constituție și de toate tratatele internaționale și europene la care România e parte. La fel și dreptul la nediscriminare. Cu toate acestea, ultimele șase luni au însemnat pentru persoanele din comunitate o confruntare zilnică cu ură și intoleranță celor care strângeau semnături ;împotrivă homosexualilor', nicidecum pentru prezervarea familiei tradiționale.

Semnăturile au fost strânse fără considerație sau respect pentru demnitatea persoanele LGBT, care sunt deseori vecinii, colegii de muncă și școală, enoriașii sau chiar prietenii celor implicați. Demersul i-a afectat și pe heterosexualii ce nu se încadrează în țiparul promovat de Coaliția pentru Familie, cărora li s-a spus iar și iar că relațiile și afecțiunea ce îi leagă nu merită recunoaștere și protecție. Singurul rezultat al acestui demers antidemocratic, care vizează limitarea drepturilor unei minorități, a fost marginalizarea persoanelor LGBT și instigarea la ură împotrivă acestora, sub pretextul unui așa-zis civism", se scrie în comunicatul organizatorilor Bucharest PRIDE 2016.

Marșul anual al comunității L.G.B.T., în Turcia

Duminică, 26 iunie 2016, este preconizat să se desfășoare, la Istanbul, în zona Bulevardului Istiklal  - Taksim, marșul anual al comunității L.G.B.T. (gay).Acțiunea nu a primit aprobarea desfășurării din partea guvernatorului provinciei Istanbul, deși pe rețelele de socializare locale au apărut numeroase apeluri de participare la eveniment, fapt ce va determina intervenția în forță a autorităților, pentru dispersarea manifestanților.

Zonele cu risc sporit de apariție a unor manifestații sunt Piața Taksim, cu străzile adiacente, și B-dul Istiklal din Istanbul.

Se recomandă pentru turiștii care se vor afla, în data de 26 iunie 2016, în zona bulevardului Istiklal să manifeste prudență, pe fondul posibilității apariției de manifestări spontane și să se delimiteze de orice acțiune de protest.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.

Incidente la paradele gay

De-a lungul timpului, paradele gay sau Marșul Diversității au fost marcate de numeroase incidente violente. Poliţia aresta zeci de persoane şi manifestanţii erau atacaţi cu pietre.

România a fost amendată de CEDO, care a decis că statul trebuie să plătească 14.000 de euro unor tineri,  victime ale unui atac suferit în metrou, în iunie 2006. Ei făceau parte dintr-un grup de şase persoane care participaseră la Marşul Diversităţii de la parada gay din Bucureşti. Deşi au fost identificaţi, agresorii n-au fost traşi la răspundere niciodată. Cei şase tineri atacaţi participaseră la evenimentul ce se dorise paşnic, dar care fusese însoţit de turbulenţe: lozinci anti LGBT (n.r. – lesbian, gay, bisexual, transgender), sticle, pietre şi cocteiluri Molotov aruncate de pe margine în demonstranţi. După încheierea manifestării în Piaţa Constituţiei, tinerii - care nu purtau însemne vizibile ale comunităţii gay - s-au urcat într-un metrou din staţia Izvor, alegând să stea într-un colţ al vagonului, aproape de uşă, în picioare. Când metroul şi-a închis uşile şi a plecat din staţie, s-a dezlănţuit atacul. Mai mulţi bărbaţi s-au prins cu mâinile de barele orizontale şi i-au lovit cu bocancii pe tineri în faţă şi în cap. Un tânăr din grup a încercat să protejeze cele două fete din grup şi s-a aşezat în faţa lor, încasând loviturile. Altul a căzut pe jos.

Cel mai sângeros atac armat din istoria SUA a avut loc într-un club gay

49 de oameni au murit, după ce un bărbat înarmat, Omar Mateen, a luat cu asalt un club gay și a luat mai mulți ostatici. În cele din urmă, atacatorul a fost ucis de autorități. Acesta este cel mai sângeros atac armat în masă din istoria Statelor Unite.
Citește și:  Liderii lumii condamnă masacrul din Orlando. Membrii comunităţii gay au ieşit pe străzi

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!